Asociația „Cu verdele-n SUS” continuă sesiunile de plantări în zona Arpașu. Următoarea întâlnire este programată pentru finalul acestei săptămâni iar organizatorii își propun să planteze 2500 de puieți de stejar, frasin și paltin.
Acţiunea de îngrijire de pe 24 martie reprezintă a șaptea fază a proiectului "Să creştem o pădure" prin care organizatorii își propun să transforme un teren de două hectare de păşune neutilizabilă din comuna Arpaşu de Jos într-o tânără pădure de foioase cu 10.000 de copăcei.
„Proiectul „Să creștem o pădure!” a ajuns la episodul al VII-lea și pentru asta voi, voluntarii, meritați toți laurii! Pădurea noastră de la Arpașu a mai trecut cu bine de încă o iarnă, însă are nevoie de reîntregire prin plantarea de puieți noi (unii dintre ei nu au supraviețuit iernii) și de ceva mângâieri pentru a intra falnic în primăvară. Așadar, cu mânecile suflecate și cu sufletul verde, ne revedem pentru o nouă acțiune de îngrijire. Contăm pe voi la voie bună”, este mesajul transmis de organizatori.Participanții vor avea transportul asigurat, vor primi unelte, apă/ceai, o masă caldă și gustări, iar la final se vor bucura și de un scurt moment muzical.
Înscrierile se pot face pe pagina oficială a asociației. Plecarea cu autocarul se va face sâmbătă, 24 martie, la ora 08:00, din parcarea de langă Sala Thalia.
Foto: Florin Tintea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Florin Tintea , Sala Thalia
Vizualizari: 1046
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 5 ore
Xman
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel