Agentul șef de Poliție Florian-Bogdan Nicorescu și subinspectorul Daniel Morariu, ambii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Sibiu, au fost declarați și premiați vineri de conducerea IPJ Sibiu cu titlul de ”Polițiștii anului 2017”. Cei doi s-au făcut remarcați prin soluționarea unei serii de cazuri deosebite, în special furturi ample petrecute în Sibiu. Am stat de vorbă cu ei pentru a vedea cât de respectată mai este meseria de polițist în orașul nostru și ce înseamnă că fii cel mai bun.
Rep.: Cu ce credeți că v-ați evidențiat în munca de zi cu zi, anul trecut, de ați ajuns să fiți numiți polițiștii anului?
F. B. N.: Eu consider că acest premiu nu vine neapărat ca o evidențiere în urma unui fapt anume, eu cred că este o evidențiere a tuturor activităților mele, a muncii în ansamblu, a tuturor dosarelor pe care le-am avut în lucru. Dacă este să vorbim despre o faptă anume, aș putea să mă refer la un furt de țigări și bani, dintr-un magazin, în valoare de peste 10.000 de lei. Cazul a fost soluționat cu arestarea și trimiterea în judecată a făptașilor. Furtul a avut loc în primăvara anului trecut, undeva în zona centrală a Sibiului, chiar în apropiere de Poliție. Pe timp de noapte patru persoane au pătruns prin escaladare, au spart un geam și au furat din interiorul magazinului mai multe cartușe de țigări și o sumă de bani. Toți patru autori au fost identificați, reținuți, și pe baza probatoriului administrat Parchetul, ulterior instanța de judecată, a dispus arestarea lor.
D. M.: Eu și cu Bogdan am lucrat foarte mult în echipă, din 2016 și până în prezent am colaborat la foarte multe cazuri. Dacă trebuie să dau un exemplu și să arăt un caz mai aparte atunci m-aș referi la cel de la începutul lui august 2017, când au fost mai multe spargeri din locuințe în oraș. Au fost aproximativ 30 și ceva de furturi din locuințe pe raza municipiului și zona limitrofă. Am lucrat ca o echipă și după luni întregi de muncă am reușit să identificăm autorii. Au fost trei autori inițial, după ne-am extins cercetările și față de cel de-al patrulea autor. Toți erau din Ocna Sibiului și am reușit să probăm activitatea lor infracțională. Totul a culminat cu nouă percheziții simultane, la locații unde aveau bunurile cât și la domiciliile acestora. Prejudiciul total depășea un miliard de lei vechi, ei furau multe utilaje și echipamente din locuințe în construcție. Datorită sprijinului mai multor servicii - în acest sens chiar trebuie să mulțumesc celor de la Acțiuni Speciale, de la Operațiuni Speciale, celor de la Poliția din Ocna Sibiului - am reușit să finalizăm cazul. Ulterior au fost arestați și trimiși în judecată.
Rep.: De ce v-ați făcut polițiști?
F. B. N.: Eu sunt absolvent al școlii de Poliție din Câmpina, promoția 2007, primii europolițiști, cum ni se spunea în școală. Sincer, m-am făcut polițist datorită sfaturilor mamei mele. Asta m-a determinat să fac primul pas, însă începând cu activitățile din școală, spețele pe care le aveam, ulterior practica și munca efectivă m-au convins că am luat decizia corectă. Dacă m-am făcut polițist m-am făcut polițist să prind hoții. Acesta este adevărul, chiar dacă pare un stereotip.
D. M.: Eu m-am făcut polițist pentru că așa am simțit eu, pentru că am vrut să fac o mică diferență, chiar a fost o motivație interioară. Nu pot spune că am un spirit justițiar sau că sunt constant în alertă, dar am simțit că asta îmi place să fac. În viață trebuie să faci ceea ce-ți place și eu spun că am luat cea mai bună decizie în ceea ce mă privește.
Rep.: Vă simțiți respectați din punct de vedere al meseriei?
F. B. N.: Eu pot să spun că da. În Sibiu oamenii încă respectă munca unui polițist care își dă interesul și face tot posibilul pentru a rezolva un caz.
D. M.: Da, chiar văd asta aproape în fiecare zi.
Rep.: Cum decurge o zi obișnuită pentru voi? Ce program aveți?
F. B. N.: O zi obișnuită pentru mine începe, de obicei, la ora opt dimineața și nu prea știu când ajung acasă. Hoțul nu are un program, nu știe că programul meu se termină la ora 16:00 și am plecat acasă. În condițiile în care apar anumite evenimente, cu siguranță rămânem peste program, venim sâmbăta, venim noaptea... există și cazuri de genul acesta, în funcție de activitatea pe moment. Hoțul sau persoanele vătămate nu așteaptă ziua de luni dimineață să vină Poliția.
D. M.: Exact același program am și eu, de la opt dimineața până la cât evoluează situația din teren. Pot să stau opt ore la serviciu sau pot să stau și 30 de ore. Nu am program fix, dar mai am acțiuni, percheziții...
Rep.: Simțiți să sunteți un exemplu în societate?
D. M.: Eu aș vrea să mă consider un exemplu, însă nu pot afirma cu certitudine că așa mă și văd ceilalți. Fiecare om decide singur ce modele are și ce apreciază la cineva.
Rep.: Ce alte satisfacții vă oferă munca de polițist? V-au crescut salariile recent sau poate vă văd altfel prietenii din copilărie?
F. B. N.: Eu nu sunt sibian, prietenii mei de aici sunt în proporție de 90% din Poliție. Am și prieteni în afara sistemului, dar mai puțini. În general prietenii sunt colegii mei, cei alături de care lucrez în fiecare zi. Chiar suntem ca o familie, în munca judiciară, de unul singur nu poți să reușești.
D. M.: Te bucuri atunci când ai satisfacția muncii, în sensul că reușești să rezolvi un caz sau să prinzi hoții sau autorii unei infracțiuni. Aceea este cea mai mare satisfacție a unui polițist, nu când intră salariul.
Rep.: Din experiența voastră, este Sibiul un oraș sigur?
D. M.: Da, fără doar și poate. Și eu sunt venit din altă parte, dar pot să afirm fără reținere că Sibiul este un oraș super ok din multe puncte de vedere, inclusiv un oraș sigur.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: interviu , Poliției Rutiere , Ocna Sibiului , Operațiuni Speciale , politisti , În Sibiu , meserie , Investigații Criminale , Pentru Sibiu , Bogdan Nicorescu , Daniel Morariu , Poliție Florian , Serviciului Acțiuni Speciale , Poliția Comunitară , respect
Vizualizari: 5877
Ultimele comentarii
Acum 28 minute
Eu
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian