Narcis Neaga a fost numit în fruntea Companiei naționale de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR). Sibian de origine, Neaga a condus instituția și în perioada 2013– 2016.
Lansată pe surse de unele instituții de presă centrală, informația potrivit căreia Narcis Neaga este noul director al CNAIR a fost confirmată de acesta, pentru Turnul Sfatului. ”Este adevărat. S-a întâmplat astăzi”, a confirmat, scurt, Narcis Neaga.
Numirea lui în fruntea companiei de stat în a cărei responsabilitate intră construirea de autostrăzi în România vine la trei săptămâni de la numirea în Consiliul de administrație al CNAIR. Numire care a fost făcută după ce dosarul deschis de DNA pe numele său a fost clasat (detalii aici).
Fostul mandat al lui Narcis Neaga a avut și are efecte directe asupra sibienilor: în 2014, Neaga a fost cel care și-a asumat deschiderea circulației pe lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu (cel dintre Cunța și Săliște). Decizia lui Neaga a fost considerată una cu încărcătură politică, din moment ce deschiderea circulației a fost făcută cu două zile înainte de alegerile prezidențiale pentru care candida Victor Ponta, premierul de atunci al României. Iar deschiderea a fost făcută în condițiile în care calitatea lucrărilor era pusă sub semnul întrebărilor. De altfel, la zece zile de la deschiderea lucrărilor calea de rulare a început să fie brăzdată de fisuri pe o porțiune de câteva zeci de metri. Porțiune care, nouă luni mai târziu, a fost demolată.
Narcis Neaga pornește în noul mandat și în dezaprobarea Asociației ProInfrastructură, unul din cele mai active ONG-uri în zona monitorizării proiectelor de infrastructură. La numirea lui în cadrul Consiliului de administrație, în urmă cu trei săptămâni, cei de la Pro Infrastructură apreciau că ”perioada în care Narcis Neaga a condus Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani”.
Absolvent al Institutului Politehnic din Cluj Napoca în 1985, Narcis Neaga este de profesie inginer mecanic.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Compania Naţională , Asociației Profesionale , Cluj Napoca , Victor Ponta , Turnul Sfatului , Infrastructurii Rutiere , autostrazi , CNAIR , Asociația Pro Infrastructura , Institutului Politehnic Bucure , Pentru Sibiu , Narcis Neaga , Un Tramvai Numit Popescu
Vizualizari: 4855
Ultimele comentarii
Acum 9 minute
Sdfsd
Acum 11 minute
Sdfsd
Acum 28 minute
Till Eulenspiegel
Acum 33 minute
Toni
Acum 36 minute
O parere