Deputatul FDGR Ovidiu Ganț declara anul trecut că autostrada Sibiu – Brașov se va încheia mai repede decât Sibiu – Pitești. ”Autostrada Sibiu – Brașov mi se pare un proiect economic fundamental, pentru că pe de-o parte leagă Brașovul de occident, Brașovul fiind un important centru comercial al României și pe de altă parte, invers, scurtează drumul de la Sibiu la București pentru că eu cred că mult mai repede se va construi Sibiu – Brașov decât Sibiu Pitești. Aceasta este impresia mea, la modul cum se desfășoară lucrurile. Mi-aș dori să se facă amândouă și să se facă repede, dar nu depinde de noi asta”, spunea Ganț în noiembrie 2017.
Pentru a afla care mai este mersul planurilor pentru autostrada Sibiu – Brașov, deputatul FDGR a făcut o interpelare la Ministerul Transporturilor, însă răspunsul nu este foarte încurajator. ”CNAIR are în derulare contractul de Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș. Termenul de finalizare al contractului este 8 august 2018. În prezent, proiectantul elaborează Analiza Multicriterială în vederea alegerii variantei optime de traseu, sub îndrumarea reprezentanților Comisiei Europene, având în vedere că acest obiectiv este cuprins în MPGT și finanțarea este asigurată prin POIM 2014-2020”, se arată în răspunsul secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Maria Magdalena Grigore.
Foto: Arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisiei Europene , Ovidiu Ganț , ministerul transporturilor , sibiu-pitesti , Munții Făgăraș , FDGR , autostrada A1 inchisa , autostrada Sibiu - Pitești , Maria Magdalena Grigore , Pentru Sibiu , brațov , Analiza Multicriterială , Revizuire Studiu
Vizualizari: 14478
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Javert
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Mioara
Acum 8 ore
Ghiță
Acum 8 ore
Aristide