Foto: Rareș Helici
I. Se împlinesc 100 de zile de când comunitatea Vă vedem din Sibiu a început flash mob-urile zilnice în fața sediului PSD din Sibiu. În sensul acesta, textul de față este unul ocazional. Însă nu e, în nici un caz, un auto-elogiu, o auto-felicitare, un exericițiu de flatare a ego-ului rezistenței sibiene.Ci m-am gândit, mai degrabă, că ar putea fi interesant pentru oamenii care nu ne cunosc să spun cine suntem cei care, din 11 decembrie încoace, ne strângem acolo, în Zona liberă de corupție din inimaSibiului. Ce facem & cu ce ne ocupăm viețile atunci când nu suntem în fața sediului PSD, reproșându-le monstruoasa cruciadă împotriva justiției. Fiindcă, o să vedeți, din descrierea micii noastre sume de identități se va vedea, în final, ceva ce cred că e important și pentrufelul în care ne putem agrega eficient la nivel macro.
II. Unul dintre noi, cel care scrie aceste rânduri, e scriitor (mă rog, se închipuie astfel) și profesor de literatură, încercând să explice tinerilor de ce literatura e o formă de libertate – și cum se poate exercita eficient această libertate în viața proprie.
Altul e constructor de fundații comunitare, căutând să învețe lumea tehnologiile empatiei – și să strângă comunități în jurul unor cauze nobile.
O membră a comunității vine din mediul corporatist și caută să aplice ce a învățat acolo (adică algoritmii eficienței specifice) tot în mediulcomunitar.
O altă membră a fost director de marketing, iar acum construiește mici școli de programare pentru copii, în care ei învață practic aproape singuri să programeze.
Un altul e activist în zona ecologică, monitorizând tot ce se întâmplă în Guvern în zona asta – și luptându-se să salveze păduri.
O altă membră coordonează campanii de împădurire (zilele trecute au plantat 15.000 de copaci).
Un altul e îndrăgostit până peste urechi de gadget-uri IT, mai ales în zona tehnologiilor audio-video – și expert în monede virtuale (Ripple, mai ales).
Un altul e artist vizual, probabil cel mai cunoscut artist vizual român de azi, implicat de 25 de ani în activismul civic.
Un altul e actor și poet și muzician, strălucitor în toate aspecteleastea; vine alături de un bun prieten care e regizor, la fel de superlativca el.
O altă membră a făcut farmacia, iar acum face activism civic.
O alta a fost, la începutul anilor90, șefa organizației de doamne a PNȚ-cd.
Un alt membru e arhitect, reconstruiește practic, în cel mai literal sens, România.
Un alt membru, ziarist, a lucrat la primele ziare de opoziție din Sibiu.
Mă emoționează un membru al comunității care vine deseori direct din fabrică (lucrează în trei schimburi), uneori chiar în salopetă, câteodată devastat de oboseală, însă clocotind de revoltă în fața nesimțirii politice.
Un altul e unul dintre cei mai căutați montori de uși în Sibiu -și autodidact remarcabil în chimie atomică.
O altă membră a lucrat la AIESEC și se implică în campanii dramatice pentru persoane bolnave de cancer.
Alți câțiva (și doamne, și domni) sunt librari, s-au contaminat de virusul libertății mânuind obiectele astea radioactive și periculoase care sunt cărțile.
Un alt membru e fotograf, documentând de câțiva ani extensiv frumusețea Sibiului (și a oamenilor, și a clădirilor lui).
Un altul e bucătar, un chef, de fapt, artist al transplantării cuisinelor exotice în România (el ne-a aprovizionat în zilele friguroase de protest din decembrie cu samosa, un fel de colțunași indieni de care eu unul de la el am aflat.)
Un alt membru e muzician de filarmonică, circulă mult prin lume, de acolo ne trimite mereu mesaje pline de nostalgie & dor pentru zilele de protest – la care vine nesmintit de câte ori e în oraș.
Alți doi circulă pe la târgurile de turism, făcând infinit mai mult bine imaginii României decât catastrofalul ministru PSD desemnat pentru asta.
O altă membră e poetă (una dintre cele mai bune din generația ei), desenatoare și critic de artă plastică, până acum câteva luni complet imună la agitația civică și politică, însă scoasă până la urmă din sărite de monstruoasa aberație a guvernării PSD. Pancartele ei, de o inventivitate admirabilă, pot alcătui oricând o mică istorie a protestului sibian.
Alte membre sunt profesoare, de varii discipline, cu atât mai remarcabile cu cât profesorimea, din păcate, se încăpățânează să rămână încă inertă și nereactivă.
Alte membre sunt pensionare, alți membri – pensionari, unii sunt medici, alții ingineri, unii conduc companii mărișoare, alții start-up-uri micuțe, e imposibil să fac aici un nomenclator complet al meseriilor noastre, însă cred că s-a înțeles deja că suntem foarte diferiți, suntem un mozaic care aduce, pe fiecare dintre pătrățelele lui, valoare adăugată în domeniul în care se ilustrează.
S-a încercat, mai ales la televiziunile ostile, un protret-robot al protestatarului – care ar fi neapărat tânăr (sub 35 de ani), corporatist, internaționalist în variantă soroșistă, fără familie, fără prea multe rădăcini nici sociale, nici familiale. Ei bine, cred că se vede, din micul & prea grăbitul tablou de mai sus (îmi cer iertare celor pe care i-am uitat) că suntem foarte diverși: și bugetari, și antreprenori, și tineri, și în vârstă, și internaționaliști, și autohtoniști, și cu studii superioare, și fără, și artiști, și tehnicieni.
Tocmai în asta stă forța noastră: suntem ireductibili – și, cu toate astea, solidari. Am reușit să stăm atâta vreme împreună tocmai fiindcă am știut să găsim ce ne unește în pofida diferențelor ce ne separă. Am construit o comunitate din ceea ce era înainte doar în stare atomizată – și în asta ne stă forța.
III. Tocmai pentru că am văzut cât de esențial & cât de dificil e să construiești o comunitate nu înțeleg tot efortul de a deconstrui comunități care funcționează.
S-a întâmplat în cazul USR: abia se închegase o comunitate – și s-a pornit primul război de clarificare. Pe o temă importantă, firește – dar mai puțin importantă decât ceea ce îi ținea laolaltă.
Acum, văd că s-a pornit un alt război de deconstrucție în jurul mișcării domnului Cioloș: e de stânga sau de dreapta? Multe minți luminate ale neamului se luptă cu dilema asta. Mă nedumerește profund acest efort hermeneutic: cine mai vede în dubletul stânga/dreapta o dihotomie radicală, esențială, reciproc ireductibilă, atunci când și social-democrația europeană, și partidele populare au căzut de acord că vor să își exercite acțiunea politică în interiorul pieței libere? Atâta vreme cât stânga nu mai vrea naționalizare, iar dreapta nu vrea libertarianism radical, convingerea mea e că se poate construi un dialog, în care se poate conveni asupra unui plus sau unui minus de redistribuție și de protecție socială. Câtă vreme și stânga, și dreapta cad de acord asupra axiomei anti-totalitare, ele nu mai sunt reciproc excluzive – ci strict complementare în interiorul jocului democratic.
Prin urmare, atâta vreme cât convin asupra axiomei anti-totalitare, e secundar dacă partidele sunt de stânga sau de dreapta. Esențial e ca singurul partid cu gesticulație totalitară, PSD (cu apendicele ALDE), să fie oprit – pentru ca jocul democrației să își poată relua funcționarea normală. Tot restul e cazuistică – și nu face bine decât imensului aparat filo-totalitar al PSD.
IV. Trebuie, așadar, să construim comunități – nu să le deconstruim. Și să le construim în pofida diferențelor interne ale membrilor comunității – și să învățăm să fim puternici grație diferențelor, nu împotriva lor.
Am reușit asta cu Vă vedem din Sibiu, am construit o Zonă liberă de corupție care, iată, rezistă de peste o sută de zile.
Sunt sigur că putem face din întreaga Românie o Zonă liberă de corupție. Trebuie numai să învățăm cum să facem ca diferențele să ne unească.
Știu că pare dificil; însă la fel de dificil părea ca românii să învețe solidaritatea – și iată că am învățat-o. Acum, ce avem de făcut e să învățăm s-o menținem. Dacă reușim (și sunt sigur că vom reuși), atunci centenarul ne va găsi cum nu se putea mai bine: rezistenți, solidari & diferiți.
Comunismul ne cerea să construim cincinalul în patru ani și jumătate. În libertate, putem reuși ceva chiar mai spectaculos: să construim Centenarul în două sute de zile de rezistență.
Prima sută de zile a trecut. Restul ne așteaptă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3114
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
QWERTY
Acum 8 ore
A
Acum 8 ore
Sibian
Acum 9 ore
Un sibian vero
Acum 10 ore
Rob