Lăsată de izbeliște de vechea conducere și transformată în depozit de băuturi, clădirea simbol vânătorilor sibieni și-ar putea regăsi utilitatea altădată.
În cartierul Vasile Aaron, în zona delimitată de strada Muncel, strada Semaforului și Rampa Ștefan cel Mare, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu deține mai multe imobile, precum și o suprafață de teren de câteva mii de metri pătrați. În urmă cu aproape de jumătate de secol, pe când dezvoltarea urbanistică a Sibiului nu ajunse până aici, iar Șelimbărul era doar un sătuc, aici era punctul de întâlnire și plecare al vânătorilor.
”Țin minte că eram mic copil și mai veneam uneori. Aici era restaurantul vânătorilor, avea niște coarne mari de cerb puse deasupra intrării, iar în față era un fel de terasă unde se aduna multă lume. Când se organizau vânători mari aici venea toată lumea, cu mașini, cu câini de vânătoare. Tot aici se și întorceau, după ce mergeau la vânătoare. Era punctul cel mai important de întâlnire al celor pasionați, aici se spunea cele mai tari povești”, își amintește Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu.Ajunsă într-o stare avansată de degradare și folosită ca depozit pentru băuturi de o firmă privată, clădirea precede dezvoltarea urbanistică a Sibiu. În a doua jumătate a anilor 1970 și începutul anilor 1980 în jurul ei au fost ridicate de regimul comunist blocurile care definesc și astăzi această parte a Sibiului. În ultimii 20 de ani Casa Vânătorilor nu a mai beneficiat de investiții. O parte din construcțiile aflate în spatele clădirii au fost transformate în locuințe de serviciu.
Noua conducere a vânătorilor și pescarilor sibieni și-a propus să reînvie Casa Vânătorilor și chiar să mute aici sediul central al AJVPS Sibiu.
”Vom avea o discuție pe această temă în cadrul AJVPS și vom lua o decizie de comun acord. Eu cred că încă există viață în Casa Vânătorului și ar fi păcat să o vindem, cred că am putea să o reabilităm, să o modernizăm și să mutăm aici sediul asociației. Cel din centru ar putea fi închiriat și ne-ar putea aduce venituri mai mari pentru AJVPS. Cert este că dacă nu facem nimic va ajunge o ruină”, a mai declarat Romeo Stoicescu, directorul AJVPS.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: vasile aaron , Asociaţia Judeţeană , casa vanatorului , Vânători Divizia , Pescarilor Sportivi Sibiu , casa vanatorilor , Rampa Ştefan , Pentru Sibiu , ajvps , Asociaţia Vânătorilor , Romeo Stoicescu
Vizualizari: 11014
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Silviu
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Sibian