Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
14°C

Con-A Sibiu, proiect de mare amploare în Timișoara. Investiție de 13 mil. euro

Con-A Sibiu, proiect de mare amploare în Timișoara. Investiție de 13 mil. euro

După ce a construit proiecte foarte ample în țară, precum Sala Polivalentă din Cluj-Napoca sau stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, compania sibiană Con-A demarează în 2018 un nou proiect de amploare.

Reţeaua germană dm drogerie markt va investi 13 milioane euro într-un nou sediu şi un centru de distribuţie în Timişoara, proiect ce va duce la crearea a peste 300 de locuri de muncă noi în oraş. Lucrările sunt realizate împreună cu firma de construcţii CON-A din Sibiu.

Proiectul are o suprafaţă totală de 32.000 de metri pătraţi, iar noul centru de distribuţie va contribui semnificativ la optimizarea proceselor operaţionale. Spaţiul dedicat birourilor, 2.500 de metri pătraţi distribuiţi pe trei etaje este amenajat în concept «open-space» şi include, pe lângă birouri şi săli de şedinţe, spaţii de relaxare, terasă, sală de mese şi alte facilităţi pentru angajaţi.

”Au început lucrările de construcţie al noului sediu şi al centrului de distribuţie dm drogerie markt, iar în toamna anului 2018 acestea îşi vor deschide porţile pentru a aproviziona magazinele din toată ţara şi pentru a răspunde nevoilor de expansiune ale reţelei. Spaţiul generos şi modern amenajat aferent noului sediu, proiectat pentru 150 de angajaţi, va oferi o ambianţă plăcută pentru desfăşurarea activităţii. În acelaşi timp, clădirea va încorpora un spaţiu dedicat depozitului, cu o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi, proiectat pentru 250 de angajaţi”, declară Cristian Crişan, administrator dm drogerie markt România, citat de zf.ro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

CHIAR

Acum 5 ani

asteptam ALDI .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus