Comitetul de inițiativă cetățenească privind revizuirea art. 48 alin 1 din Constituția României şi Platforma civică ÎMPREUNĂ au luat act de ceea ce numesc ei ”cea de-a treia jignire gravă pe care Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a adresat-o milioanelor de români”. ”O inițiativă democratică cu un obiectiv susținut de 90% din populația României, care, în opinia domnului K.W. Iohannis, „inflamează societatea”. Este ca și cum ai spune că a afirma că 2 + 2 fac 4 inflamează societatea. Astfel, după ce anul trecut a asociat această acţiune civică cu „fanatismul”, iar acum 3 săptămâni ne-a spus despre luna mai că nu este o lună bună pentru referendum, recent domnul K.W. Iohannis a declarat că inițiativa semnată de 3 milioane de români „inflamează spiritele” în societate și încurajează intoleranța față de comunitatea LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali). Aceasta în condițiile în care, în ultimii ani, am asistat la nu mai puțin de 6 inițiative ale unor organizații de lobby LGBT de a introduce parteneriate civile asimilabile căsătoriei între cuplurile de același sex”, susține Coaliția pentru Familie și Platforma civică Împreună într-un comunicat de presă.
Concluzia lor este că ”Președintele României nu cunoaște care este obiectul inițiativei cetățenești, și anume definirea și în Constituția României a căsătoriei așa cum este ea definită în prezent în Codul Civil și în Codul Familiei. (...) Preşedintele se dovedește, din păcate, a fi vârful de lance al politicii corectitudinii politice în România. Într-o Europă în care un copil este condamnat la eutanasiere de către un judecător activist LGBT și este deconectat de la aparate, iar, pentru că în continuare respira, este lăsat să moară de foame și de sete în ciuda voinței părinților săi de a-i salva viața”, se mai arată în comunicat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pui Klaus Werner Iohannis , presedintele Romaniei , Codul Familiei , Constituția României , Codul Civil
Vizualizari: 2507
Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Bitt Dannman
Acum 17 minute
Bitt Dannman
Acum 21 minute
Q
Acum 26 minute
R.
Acum 42 minute
Q