Situația salariilor din instituțiile muzeale, dar și a alocărilor bugetare pentru investiții în infrastructura culturală i-au determinat pe angajații Muzeului Astra să proteste pe scena de pe lac. Noapte în muzee în Anul Centenarului s-a numit protestul lor, în chiar seara programului național Noaptea muzeelor.
Înainte ca pe scena de pe lacul din Muzeul Astra să înceapă concertele programate cu ocazia Nopții muzeelor, câteva zeci de angajați, în frunte cu managerul instituției, au protestat în tăcere. Îmbrăcați în tricouri pe care era imprimat numele protestului lor – Noapte în muzee în Anul Centenarului – angajații au urcat pe scenă sâmbătă seara, în jurul orei 20:00. Despre protestul lor a vorbit celor peste 1.000 de vizitatori prezenți Bogdan Brylynski, ziarist al Turnul Sfatului. ”Cunosc situația în amănunt pentru că tatăl meu e administratorul sitului arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Și îl văd de ani de zile cum se consumă luptând cu absurditățile care înconjoară cultura și istoria poporului român. Identitatea acestei națiuni nu poate exista fără trecutul ei și fără oamenii care prin munca lor fac legătura dintre trecut și prezent și viitor. Privați de investiții, cu salarii ciopârțite, muzeografii sunt prima linie a identității naționale și dacă îi abandonăm ne abandonăm pe noi înșine. Prin urmare, merită să îi sprijinim în protestul lor tăcut și în lupta lor pentru investiții în programe și infrastructura culturală, cel puțin cu un ropot de aplauze”, a rostit Bogdan Brylynski.
În cursul zilei de duminică, angajații au postat și pe Facebook câteva fotografii de la protest. ”Noapte în muzee în Anul Centenarului! Așa se numește protestul în care Muzeul ASTRA s-a implicat aseară, la Noaptea Muzeelor. De ce am făcut asta? Pentru că Muzeul ASTRA este un pol generator de cultură, educație, dezvoltare economică si garantează prin fapte identitatea națională! Practic, oferim un act cultural interactiv și (mai ales!) de calitate! Noi, lucrătorii din muzee, merităm mai mult! Merităm normalitate și credem că se poate acest lucru! Noi nu cerem nimic. Noi merităm!”, este textul care a însoțit fotografiile.
Muzeul Astra înregistrează mai bine de jumătate de milion de vizitatori anual, care participă la programe în care sunt implicați peste 500 de meșteri și actanți. Angajații Muzeului au restaurat peste 3.000 de piese anul trecut, iar alte 5.000 sunt în stadiul de conservare. În afara proiectelor pentru care au atras finanțare internațională nerambursabilă, Muzeul este dat drept exemplu de bune practici de către Eurostat în domeniul industriilor cultural-creative. Managerul Muzeului este considerat a fi între primii de experți ai UE în domeniul patrimoniului cultural și al meseriilor emergente. Atât lui, cât și mai multor angajați ai Muzeului, salariile le-au scăzut în urma modificărilor legislative operate de actuala putere la începutul anului.
Sursa foto: Muzeul Astra
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Muzeului Astra , Anul Centenarului , Muzeul Astra , Bogdan Brylynski , Turnul Sfatului , Muzeul Național , Angajaţii Muzeului Naţional Br , An Centenar , Noaptea Muzeelor , Pentru Sibiu , Bogdan Brylinski , proteste , apartament sibiu , Dacice Sarmizegetusa Regia , Managerul Muzeului Astra
Vizualizari: 2957
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu