După o întâlnire pe care a avut-o cu Elzbieta Bienkowska, comisarul European pentru Industrie, Antreprenoriat și Turism, ministrul Turismului, Bogdan Trif, acuză autoritățile locale din Sibiu că nu se implică mai mult în dezvoltarea de proiecte. ”Am fost încântat de disponibilitatea și deschiderea cu care comisarul european a tratat fiecare subiect pe care l-am abordat. Am vorbit și despre domeniul schiabil Munții Făgăraș, implicit despre pârtia de la Bâlea, un proiect care va duce la dublarea capacităţii schiabile din România și prin intermediul căruia Sibiul se va dezvolta foarte mult. Îmi doresc să văd aceeași disponibilitate pentru proiecte și investiții în turism şi la Sibiu din partea autorităților locale și aștept propuneri din partea acestora, mai ales că avem, de acum, o ușă deschisă pentru colaborarea cu autoritățile” a precizat Ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-un comunicat de presă.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, s-a întâlnit cu comisarul european Elzbieta Bienkowska în cadrul Conferinței “Connecting Europe through Innovation”, organizată pe 17 mai, la București de europarlamentarul Claudia Țapardel, în colaborare cu Ministerul Economiei și Ministerul Turismului. “Este obligatoriu ca România să fie pregătită pentru noua alocare 2021-2027 a UE, mai ales că o parte importantă din acest buget va fi direcționată către turism. Vreau să expun această abordare autorităților, pentru că este esenţial modul în care își vor raporta de acum potențialul turistic din perspectiva de atragere de fonduri. Am discutat cu doamna Bienkowska atât la conferința "Connecting Europe through Innovation" cât și la întâlnirea de după conferință, la prânz, despre potențialul turistic al țării noastre și despre necesitatea dezvoltării zonelor turistice din România. Țara noastră trebuie să devină lider regional pe harta turistică.”, a mai precizat Trif.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: PSD , Ministerul Economiei , Munții Făgăraș , Bogdan Trif , Ministerul Turismului , Ministrul Turismului , proiecte , Claudia Tapardel , Autorităţi Locale , Pentru Sibiu , Connecting Europe , Elzbieta Bienkowska
Vizualizari: 1140
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Echo
Acum 9 ore
Vasile
Acum 10 ore
Vasile
Acum 11 ore
Din Sibiu
Acum 11 ore
Vivi Dragan