Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Șelimbărenii, invitați să-și aleagă stema localității

Șelimbărenii, invitați să-și aleagă stema localității

În următoarea ședință de consiliu local, consilierii vor vota stema comunei. La propunerea primarului Marius Grecu, cetățenii sunt invitați să-și exprime un punct de vedere. În această idee, a fost inițiat un sondaj de opinie pe pagina de Facebook, în care cetățenii sunt rugați să voteze una din cele patru propuneri de stemă a comunei Șelimbăr.  ”Este vorba de stema localității, iar noi am considerat că este extrem de important ca și cetățenii să-și aducă aportul la această decizie, pentru că este simbolul care ne va reprezenta pe toți șelimbărenii. Decizia care va rezulta în acest sondaj de opinie cu siguranță că va cântări puternic în cadrul ședinței de consiliu local”, a anunțat primarul Marius Grecu.

Votul se poate da AICI.

Varianta 1

Selimbar SB A

Stema comunei Selimbăr se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, tăiat de un brâu undat albastru. În partea superioară, pe fond roşu, se află un personaj ecvestru  de argint. Calul stilizat, este cabrat spre dreapta cu picioarele dinainte ridicate. Călăreţul este uşor întors spre stânga, cu barbă şi mustaţă purtând pe cap o cuşmă cu pană în partea stângă, iar în mâna dreaptă ţinând căpăstrul calului. Mâna stângă este ridicată în sus, în care ţine o secure. Călăreţul este îmbrăcat cu o tunică  ce cade peste şolduri încheiată cu fireturi în 3 nasturi şi  cingătoare de care se leagă cu o curea, teaca de sabie aşezată în stânga călăreţului. Poartă pantaloni strâmţi, în picioare cizme înalte, pe umeri poartă o pelerină.

În partea inferioară, pe fond de argint, se află o danga pentru înfierat vitele, neagră.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificația elementelor:

Personajul ecvestru face trimitere la voievodul Mihai Viteazu care aduce aminte de bătălia acestuia de la Şelimbăr ce a avut loc pe 28 octombrie 1599 ce s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Brâul undat, semnifică hidrografia localităţii, râul Cibin şi Seviş.

Danga pentru vite folosită din anul 1826, evocă marca juridică a comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

 

Varianta 2

 Selimbar SB B

Stema comunei Şelimbăr se compune, conform fotografiei, dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, albastru încarcat cu un personaj ecvestru  de argint. Calul stilizat, este cabrat spre dreapta cu picioarele dinainte ridicate. Călăreţul este uşor întors spre stânga, cu barbă şi mustaţă purtând pe cap o cuşmă cu pană în partea stângă, iar în mâna dreaptă ţinând căpăstrul calului. Mâna stângă este ridicată în sus, în care ţine o secure. Călăreţul este îmbrăcat cu o tunică  ce cade peste şolduri încheiată cu fireturi în 3 nasturi şi  cingătoare de care se leagă cu o curea, teaca de sabie aşezată în stânga călăreţului. Poartă pantaloni strâmţi, în picioare cizme înalte, pe umeri poartă o pelerină. În cantonul superior dextru, pe fond de argint, se află o danga pentru înfierat vitele, neagră.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificația elementelor

Personajul ecvestru face trimitere la voievodul Mihai Viteazu care aduce aminte de bătălia acestuia de la Şelimbăr ce a avut loc pe 28 octombrie 1599 ce s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Danga pentru vite folosită din anul 1826, evocă marca juridică a comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

 

Varianta 3

Selimbar SB C

Stema comunei Şelimbăr se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, tăiat în șef de trei brâuri undate, primul și cel de al treilea de argint, cel de la mijloc albastru.

În şef, pe fond roşu, se află patru stele de aur în cinci colţuri.

În partea inferioară, pe fond albastru, se află un personaj ecvestru  de argint. Calul stilizat, este cabrat spre dreapta cu picioarele dinainte ridicate. Călăreţul este uşor întors spre stânga, cu barbă şi mustaţă purtând pe cap o cuşmă cu pană în partea stângă, iar în mâna dreaptă ţinând căpăstrul calului. Mâna stângă este ridicată în sus, în care ţine o secure. Călăreţul este îmbrăcat cu o tunică  ce cade peste şolduri încheiată cu fireturi în 3 nasturi şi  cingătoare de care se leagă cu o curea, teaca de sabie aşezată în stânga călăreţului. Poartă pantaloni strâmţi, în picioare cizme înalte, pe umeri poartă o pelerină.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificația elementelor:

Stelele indică numărul satelor componente ale comunei.

Brâurile undate reprezintă hidrografia localităţii-râul Cibin şi Seviş.

Personajul ecvestru face trimitere la voievodul Mihai Viteazu care aduce aminte de bătălia acestuia de la Şelimbăr.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

 

Varianta 4

Selimbar SB D

Stema comunei Şelimbăr se compune, conform anexei nr.1, dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint.

În partea superioară, pe fond de argint, se află un munte verde cu 3 piscuri peste care broşează un personaj ecvestru  de argint. Calul stilizat, este cabrat spre dreapta cu picioarele dinainte ridicate. Călăreţul este uşor întors spre stânga, cu barbă şi mustaţă purtând pe cap o cuşmă cu pană în partea stângă, iar în mâna dreaptă ţinând căpăstrul calului. Mâna stângă este ridicată în sus, în care ţine o secure. Călăreţul este îmbrăcat cu o tunică  ce cade peste şolduri încheiată cu fireturi în 3 nasturi şi cingătoare de care se leagă cu o curea, teaca de sabie aşezată în stânga călăreţului. Poartă pantaloni strâmţi, în picioare cizme înalte, pe umeri poartă o pelerină.

În partea inferioară, pe fond albastru, se află patru stele în cinci colturi de aur.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificația elementelor:

Personajul ecvestru face trimitere la voievodul Mihai Viteazu care aduce aminte de bătălia acestuia de la Şelimbăr.

Muntele semnifică forma de relief predominantă în zonă.

Brâul undat, semnifică hidrografia localităţi, râul Cibin şi Seviş.

Stelele indică numărul satelor componente ale comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Zero

Acum 5 ani

Una cu un praz nu aveti ? Considerand noua populatie mutata.... Acum serios, varianta A este cea mai potrivita.
Raspunde

Leonard

Acum 5 ani

De ce? Selimbar o să devină Cartier al Sibiului!
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 5 ani

Desteptilor,Mihai Viteazu a fost asasinat.Calul trebuie sa aiba doar un picior ridicat.Puneti mina pe carte!
Raspunde

un grup de turisti din Valcea

Acum 5 ani

E prima stema mondiala in culori fluorescente! Variantele au numerele A, B, C si D ? Dancila reloaded !
Raspunde

Ion ionescu

Acum 5 ani

Mihai viteazu e cel mai cunoscut oltean deci orice stemă este perfecta, având în vedere populația comunei
Raspunde

vecinul de la bloc

Acum 5 ani

Toata povestea e aiurea! pt. ce stema?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus