Clubul CSC Șelimbăr traversează o perioadă dificilă, atât de punct de vedere sportiv – niciun punct în primele patru etape în liga 2, dar și din punct de vedere financiar, fotbaliștii și membrii staff-ului înregistrând întârzieri salariale.
Publicația sportivă Digisport scrie vineri, 29 august, că jucătorii nu și-ar fi încasat salariile de câteva luni, clubul având conturile blocate.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, spune că situația nu este atât de gravă pe cât pare și se va remedia în septembrie.
”Vă asigur că jucătorii și membrii staff-ului clubului CSC Șelimbăr au restanțe doar pentru luna iulie, iar plățile pentru luna august se vor face pe data de 12 septembrie.
Nu există popriri sau blocaje pe conturi, iar suma de 12.590 de lei, reprezentând taxe și impozite pentru contractele de activitate sportivă, va fi plătită în curând, cel mai probabil săptămâna viitoare.
În această vară, am convenit împreună cu conducerea clubului și staff-ul tehnic să reducem salariile cu cel puțin 20% față de anul trecut, pentru a putea menține echipa de fotbal în condiții financiare stabile.
În luna septembrie, vom face o rectificare bugetară prin Consiliul Local, astfel încât toate contractele de activitate sportivă să fie plătite la zi, iar situația să revină la normal”, a declarat Marius Grecu.

Marius Grecu (Foto: Turnul Sfatului)
Primarul din Șelimbăr a mai precizat că scopul clubului este de a crește și a se dezvolta pe plan sprtiv, de accea echipa de fotbal va fi întărită cu fotbaliști noi, iar din toamnă va fi înființată și o grupă de înot. Totul face parte din noua strategie a clubului.
”Suntem în plin proces de schimbare a strategiei clubului. Mizăm pe un lot foarte tânăr, alcătuit în mare parte din juniori din zona Sibiu și Șelimbăr. E de subliniat și faptul că s-au eliminat și comisioanele către impresari. În plus am făcut o serie de reduceri în cadrul clubului tocmai pentru a-l stabiliza financiar.
Sunt sigur că vom rămane în Liga a II-a și, dacă va fi nevoie, în perioada următoare vom mai aduce 1-2 jucători pentru întărirea echipei.
Dar ce e cel mai important, nu se va renunța la nimic din ce înseamnă academie, din ce înseamnă copii și juniori. Din contră, pe această zonă vom continua să ne dezvoltăm pentru că aceasta este esența acestui club. Avem o colaborarea foarte bună cu FC Hermannstadt, astfel încât cele două cluburi să poată să strângă din această regiune cele mai promițătoare talente.
Pot să vă spun și că din septembrie va funcționa în cadrul clubului și grupă de înot. Vom folosi baza Aria de la Cisnădie, dar vom reveni cu detalii și date pentru înscrieri”, a mai explicat primarul Marius Grecu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: csc șelimbăr , Șelimbăr , sport , Marius Grecu
Vizualizari: 1638


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gelu
Acum 6 ore
Lucian
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 6 ore
Emil