Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a anunțat lansarea unui tur virtual al Sibiului, care poate fi accesat începând de joi. Pe platforma creată în cadrul unui contract de 100.000 de lei sunt încărcate imagini cu 54 de obiective din oraș și împrejurimi.
Contractul pentru „realizarea unei platforme web care să permită un tur virtual panoramic 360 al municipiului” a fost semnat de Primăria Sibiu în mai 2025, cu Schubert&Franzke SRL, companie din Cluj cu acționariat austriac.
Lansarea platformei virtuale a fost anunțată de către primarul Sibiului, Astrid Fodor, în cursul zilei de joi, la deschiderea Târgului Internațional de Ecoturism din Piața Mare. „Am așteptat această zi pentru a lansa nou un nou produs de promovare turistică. Este vorba de un tur virtual, panoramic virtual de 360°, care promovează 50 de obiective turistice din Sibiu. Este foarte ușor să-l accesați și sper că va avea succes”, a anunțat Astrid Fodor.
Accesul către platforma care găzduiește turul virtual al Sibiului poate fi accesată prin intermediul site-ului Primăriei (sibiu.ro) sau cel dedicat turiștilor (sibiucity.ro). Alături de cele 54 de obiective prezentate prin imagini 360° urmează să fie incluse și alte monumente și locuri din oraș „Este de abia început”, a mai precizat Astrid Fodor.
„Alea Celebrității”
În acest moment, turul virtual care poate fi accesat on-line împarte obiectivele în două categorii, Zona istorică și, respectiv, Zona extinsă. Prima categorie include piețe, străzi și clădiri din centrul istoric, iar în cea de-a doua pot fi deschise imagini cu obiective din restul orașului (parcuri, stadionul, teatre sau biserici), dar și cu Păltinișul (mai precis zona Arena Păltiniș) sau Gușterland.

Site-ul include și câteva mici erori, cum ar fi faptul că numele Pieței Mici este tradus „Pătrat Mic”, iar Aleea Celebrităților a fost botezată, deocamdată, Aleea Celebrității.
Notă: Apariția numelui de „Pătrat mic” se datorează unei traduceri automate realizată de browserul prin care a fost accesat turul virtual și nu din cauza aplicației. Celor care selectează afișarea obiectivelor în limba română li se afișează corect denumirea.
Turul virtual poate fi accesat aici
Un an mai târziu
Contractul pentru realizarea acestui tur virtual a fost semnat cu Schubert&Franzke SRL pe 28 mai 2025. Conform datelor inițiale, platforma trebuia predată administrației locale până pe 28 august 2026.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
10 răspunsuri
-
Adica sunt imagini luate dintr-un punct static, care se rotesc. Bun! Dar de Google Maps, Globe view, au auzit cei din primarie? E gratis si te poti duce in orice punct din oras sa te rotesti din orice pozitie. Pe cine naiba mai intereseaza tururile virtuale in 2026? Astea erau la moda acum 10-15 ani. Sa mai dai si o groaza de bani
-
Eu ma intreb doar, de ce produsul final nu apartine Primariei Sibiu daca tot a dat atatia bani pe el?
Altfel spus, el este gazduit/’hostat’ pe site-ul austriac: https://360.schubert-franzke.com/sibiu/ si nu pe sibiu.ro
Daca se supara din orice motiv, baietii ne scot din priza toata jucaria si pa si pusi 100.000 lei! -
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Autointitulatul “stapanul judetului” parjoleste tot ce prinde. Perimetrele respective au fost exploatate in ultimii 10 ani de Malidcom, acum exploateaza…
Ce proiectanti de ‘seama’ avem, vai de capul lor. Au vazut ei prin LA asa ceva si din clasa primara…
sa faci acolo si nodul pt autostrada spre Fagaras ,in loc de Vestem unde era spatiu deja semiconstruit( asta prespupune…
Dar nu-i asa ca iti doresti sa circuli pe autostrada? Cu ce materiale vrei sa se faca? Importate din Ungaria?
Vorba lui țiriac…”Ce alegi intre un hoț și un prost „…?…













Lasă un răspuns