Vineri,
12.09.2025
Light Intensity Drizzle
Acum
18°C

Aleșii locali vor primi pensii speciale. 1400 de lei pentru un primar cu trei mandate

Aleșii locali vor primi pensii speciale. 1400 de lei pentru un primar cu trei mandate

Aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale la încetarea mandatului, din bugetul de stat, potrivit unui articol adoptat miercuri în Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ. "Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare", se arată în articolul 248 al(1) din proiectul Codului administrativ, citat de Mediafax.

Tot în articolul adoptat se arată că pensiile speciale ale aleşilor locali vor fi suportate din bugetul de stat prin bugetul ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice. Nu vor beneficia de indemnizaţii speciale primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea de infracţiuni. O altă prevedere din articolul adoptat prevede: "Indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată'', potrivit art.248, al3.

Articolul a fost adoptat cu majoritate de voturi, singurul vot împotrivă fiind dat de deputatul USR Florina Presadă. De asemenea au existat şi trei abţineri.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, viceprim-ministrul Paul Stănescu, a declarat, miercuri, la Constanţa, că dacă ar fi ieşit la pensie după mandatele de preşedinte al CJ Olt, ar fi luat 1.580 lei lunar, astfel că susţine asigurarea unor pensii decente pentru aleşii locali.

Cu 100 de lei mai puțin vor obține primarii care au avut la activ cel puțin trei mandate. „Nu m-am dus cu o majorare foarte mare. 400 şi ceva de lei pe mandat şi nu mai mult de trei mandate. Ar veni cam 1.400 de lei pe trei mandate“ , a explicat inițiatorul legii, liberalul Corneliu Olar.

„Cred că primarii trebuie să aibă pensie decentă. Asta cred (…), cred că Parlamentul trebuie să decidă şi în ceea ce priveşte pensiile primarilor. Nu ştiu dacă le putem numi speciale sau eu ştiu cum altcumva, dar cred că trebuie rezolvat şi acest lucru. Şi preşedinţii de consilii judeţene. Dacă vreţi, vă spun şi de mine, ca să ştiţi. Când am plecat, la 59 de ani, după două mandate de preşedinte al Consiliului Judeţean ales uninominal - şi până atunci am avut numai funcţii de conducere - şi am făcut o simulare, vreau să ştiţi că pensia cu care eu plecam la 59 de ani era 1.580 de lei. Trebuie să fim realişti. Sigur că sunt multe categorii care sunt defavorizate, aici trebuie ca toată lumea să aibă venituri decente, asta e ideea şi asta vrea coaliţia de guvernare”, a mai spus viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Misu

Acum 7 ani

Toate geniile din țară asta primesc pensii speciale....Imi e greata
Raspunde

Yoko

Acum 7 ani

Noi le plătim , și nu facem nimic!
Raspunde

PSD=grup infractional organizat

Acum 7 ani

sistemul CLASIC de pensii merge spre prapastie iar pilonul II la fel,,,..... asta o stiu si jegosii astia care isi asigura o pensie indiferent de orice..... astia concureaza si au sanse de castig pentru cel mai toxic guvern si prim ministru de dupa 89 ( drangea e cot la cot cu iliescu )
Raspunde

Wtf

Acum 7 ani

Azi Iordache a modificat codurile exact cum avea nevoie Dragnea in dosarul referendumului pentru a putea cere rejudecarea , iar noi dormim și plătim taxe unor infractori analfabeți !!!! Voi pleca cu siguranța din aceasta cloaca , și asta vor face încă sute de mii de oameni care mai au un pic de demnitate, o sa rămână in aceasta țara Dragnea și asistații social , sa vedem de unde va mai fura....
Raspunde

vai de capul nostru

Acum 7 ani

Pensii speciale pentru oameni speciali! Ramane ne-special muritorul de rand, fraierul care plateste taxe si impozite dupa ce trage ca boul n-spe ore pe zi! Si noile coduri penale il protejeaza mai bine pe infractor decat pe omul nostru.....
Raspunde

cristea

Acum 6 ani

ddddd
Raspunde

cristea

Acum 6 ani

nu este vorba de pensii speciale pt alesii locali ,este vorba de indemnizatii speciale platite de primarii nu de casele de pensii din fondurile de contributivitate ,rog cititi proiectul de lege
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus