În timpul Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a în școli nu vor avea acces decât aceștia, împreună cu persoanele din comisii. Elevii din alte clase vor veni la ore mai târziu, după examene.
Mai mulți părinți ne-au contactat zilele acestea, arătându-se nedumeriți de faptul că directorii unor instituții școlare din Sibiu le-au transmis copiilor lor că în timpul orelor când vor avea loc Evaluarea Națională a elevilor absolvenți ai clasei a VIII-a nu vor avea acces în școală.
Am sunat la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pentru a solicita un comentariu cu privire la acest lucru. Acolo am aflat că interdicția este adevărată „pentru că așa a spus ministerul”. „Metodologia dată de minister spune foarte clar că în spațiile unde se organizează evaluarea națională, respectiv bacalaureatul, în tot timpul examenului nu pot să fie prezente alte persoane decât cele din comisie și elevii care dau aceste examene”, ne-a spus Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu. Există și unele excepții însă. „Ca atare, consiliile de administrație de la unitățile școlare care nu au spațiu suficient au hotărât ca de la ora 12:00 să înceapă orele în zilele cu examene. Însă sunt și unități școlare - acele unde nu vor fi organizate examene, pentru că sunt mai puțin de zece elevi în clasa a VIII-a, respectiv aceștia pleacă în alte centre, sau care au corpuri de clădire diferite și pot să mute clasele în alte clădiri - unde orele se vor desfășura normal. Deciziile se iau în funcție de centrul de examen”, a precizat Dincă.
Potrivit ISJ Sibiu, este pentru prima dată când se impune această interdicție. „Până anul trecut, clasa a VIII-a avea evaluarea națională după ce se termina anul școlar. În prima săptămână în care era normal vacanța, ei începeau evaluarea națională. Anul acesta, din păcate, nu știu care a fost gândirea, au pus evaluarea în ultima săptămână de școală”.
Examenele privind evaluarea națională a elevilor din clasele a VIII-a se vor desfășura între orele 9:00-11:00 în zilele de 11, 13 și 14 iunie 2018. Vacanța elevilor începe pe 18 iunie.
Conform Ordinului Ministerului Educației Naționale privind organizarea și desfășurarea Evalurării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2017-2018, examenele se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei din anul școlar 2010-2011.
De asemenea, toate sălile în care se vor desfășura examene urmează să fie dotate cu camere de supraveghere video și audio. Candidaților la Evaluarea Națională li se mai interzice să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și nici alte obiecte cum ar fi manuale, culegeri, notițe, însemnări, ciorne etc. care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Rezultatele Evaluării Naționale vor fi afișate pe 19 iunie până la ora 12:00, iar cei care nu vor fi de acord cu notele vor putea depune contestații în aceeași zi, până la ora 19:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Evalurării Naționale , Calendarul Evaluării Naţionale , Evaluarea Naţională , Constantin Dincă , Rezultatele Evaluării Național
Vizualizari: 5552
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 31 minute
HBomb
Acum 31 minute
Q
Acum 38 minute
Q
Acum 46 minute
Q - erau limacși