Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Pacienții cu hepatita C vor continua tratamentul, asigură CNAS

Pacienții cu hepatita C vor continua tratamentul, asigură CNAS

Pacienții cu hepatita C vor continua tratamentul cu interferon free, asigură Casa Județeană de Asigurări de Sănătate  Sibiu ca răspuns la apelul de îngrijorare al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO). Ultima se arăta alarmată recent cu privire la posibila discontinuitate a asigurării tratamentului cu interferon free pentru pacienţii cu hepatită C.

„La presiunile venite din partea pacienţilor am făcut mai multe apeluri către Ministerul Sănătăţii şi CNAS pentru a ni se comunica stadiul în care se află discuţiile şi negocierile privind începerea noului contract . Nu am primit niciun răspuns oficial. Temerile noastre sunt că pacienţii cu hepatită C vor aştepta şi anul acesta până la punerea în aplicare a noului contract. Să nu uităm că bolnavii au trebuit să suporte şi întreruperi de jumătate de an în trecut. De aceea facem apel către autorităţile competente pentru a nu mai ajunge în astfel de situaţii disperate pentru pacienţi şi pentru a asigura o perioadă cât mai scurtă între contracte", a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

În opinia reprezentanţilor asociaţiei, lipsa predictibilităţii duce la „numeroase probleme” pentru medici şi pacienţi, una dintre acestea fiind legată de faptul că „nimeni nu ştie" ce se va întâmpla cu dosarele aflate în pregătire pentru bolnavii eligibili să fie trataţi cu interferon free.

Ca răspuns, CNAS a negat toate acuzațiile și a transmis că „afirmaţiile publice nu corespund realităţii”. „Astfel, conform prevederilor contractelor de tip cost-volum-rezultat aflate în derulare, odată ce un pacient a început tratamentul interferon free în baza unuia din aceste contracte, îl va continua până la finalizare, chiar dacă aceasta va surveni după data încetării contractului respectiv”, a asigurat instituția într-un comunicat de presă.

Nici afirmaţiile referitoare la refacerea analizelor pacienţilor nu corespund realităţii, spun reprezentanții CNAS. „Pacienţii a căror eligibilitate pentru tratamentul interferon free a fost confirmată pot începe acest tratament într-un timp foarte scurt, deoarece prescrierea medicaţiei se face direct de medicul curant, fără a mai fi necesară pregătirea de dosare pentru aprobarea vreunei comisii”.

În ceea ce privește pregătirea unui nou contract între Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cele două instituții au anunțat între timp că au semnat ordinul comun care prevede modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere și monitorizare a modului de implementare și derulare a contractelor de tip cost-volum / cost-volum-rezultat.

Noile reglementări vor asigura accesul pacienților cu afecțiuni grave (oncologice, boli rare, hepatită C, cardiovasculare, scleroză multiplă) la toate medicamentele destinate unei indicații terapeutice în concordanță cu starea sănătății și comorbiditățile acestor pacienți, și nu la un singur medicament așa cum era reglementat până acum, conform promisiunilor autorităților.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus