Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Nici măcar Halep

Sunt convins că mulți dintre cei prezenți sâmbătă în Piața Victoriei au ajuns acolo știind foarte bine de ce. Cred cu tărie în PSD, în politica socială, știu foarte bine că sunt dependenți de stat, cred că Iohannis e condus din exterior, că Soros acționează împotriva națiunii, că #rezist e o organizație ocultă și așa mai departe. Altfel, chiar nu ar avea niciun sens. Sunt câteva sute de mii de români care chiar cred asta. O parte dintre ei au ajuns în week-end la București. Pentru a fi alături de liderii PSD a meritat să plece de acasă, să stea ore în șir pe autocar, să transpire în piață, să asculte discursuri și să se întoarcă spre dimineață înapoi, acasă. Rupți de oboseală. Dar fericiți că a ieșit ceva frumos.

O mică parte dintre manifestanții de sâmbătă sunt cei care profită cel mai mult. Sunt cei care conduc instituții, care au rol mai mic sau mai mare în mecanismul birocratic. Sunt cei care profită de această guvernare. Ei știu că o bună parte din motivele enumerate mai sus sunt prostii. Dar au mers acolo pentru că sunt dependenți de această structură. ȘI mai știu că Iohannis e dușmanul PSD, că sunt foarte mulți procurori corupți și că doar social-democrații pot conduce România. Lucruri mult mai decente și dintr-un punct de vedere chiar reale.

De ce reale?

Până una-alta, PSD a fost singurul partid care a prezentat la alegerile din 2016 un program concret. Acel program de guvernare de care auzim în fiecare zi. Unul concret, cu puncte, date și liniuțe. Poate că e falimentar, poate că e cretin, poate că e utopic. Dar e singurul prezentat în campania electorală. Singurul. Restul partidelor au venit cu principii. Poate că au fost mulți care de principiu erau de acord cu liberalii sau cu USR-iștii. Dar concret nu au văzut ceva decât la PSD-iști.

Așa cum în 1990 românii nu erau pregătiți cu democrația PNȚ-ului, nici în 2016 românii nu au fost destul de maturi să asculte și să înțeleagă principii. Și să treacă peste foame. Unii au discutat despre justiție, despre stat de drept, despre Europa, iar alții au vorbit de salarii, pensii și stimulente.

Orice român admite, poate unii doar cu jumătate de gură, că s-a vorbit foarte mult despre corupți și foarte puțin despre procurori. Sau judecători. Au fost cazuri concrete în care procurorii sau judecătorii au greșit. Nu se știe dacă intenționat sau nu. Dar au existat mici drame care s-au produs din această cauză. Aceste situații au fost maxim speculate de propaganda PSD și folosite ca armă împotriva justiției. Nici Codruța Kovesi, nici altcineva din sistem nu au știut cum să reacționeze la aceste atacuri. De cele mai multe ori erorile au fost asumate, dar nimeni nu a fost pedepsit. Percepția celor din bula PSD a fost că există dreptate doar într-un sens. Concluzia a fost că se exagerează, iar când ministrul Justiției îți confirmă asta, când Curtea Constituțională îi dă dreptate într-un conflict cu președintele, atunci opiniile îți sunt argumentate. În plus, s-au produs erori în gestionarea unor dosare grele, vizibile, populare. Cel al consilierilor din Mediaș, de exemplu, mai aproape de noi. Plimbați ca la urs, au fost achitați. Un model numai bun pentru PSD-iștii din zona de nord a județului să urce în autocare.

Și da, au fost și foarte mulți habarniști care au picat ca musca în lapte. Cei peste care s-au năpustit televiziunile neprietene PSD-ului. Ăia care au venit în excursie sau cei pentru care trei sandvișuri, o apă plată, trei beri și o excursie cu autocarul a însemnat o experiență cât jumătate din viața lor de până atunci. Dar a-i generaliza pe aceștia, e o mare eroare.

Așa cum ar fi o mare eroare în a crede că toată România e asemenea celor 150 de mii sau câți or fi fost în Piața Victoriei.

Sunt milioane de oameni care cred în principii. Oameni care pot citi un program de guvernare și îi pot înțelege capcanele. Oameni care nu depind de stat. Oameni care vor să trăiască departe de orice interferență cu instituțiile sale. Oameni care s-ar putea descurca oriunde în lumea largă. Doar că le-a picat lor cu tronc țara asta. Ei n-ar putea fi chemați la un miting. Ei s-ar duce dacă ar rezona. România lor nu se nimerește cu România celorlalți. Iar problema este că diferența dintre aceste două tipuri de țară este enormă. Sincer, nu cred că poate exista acum un liant între ele.

Nici măcar Halep.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

ek

Acum 5 ani

Programul Hotiei Etapizate...
Raspunde

Razvan

Acum 5 ani

Ei habar nu aveau de programul de guvernare in decembrie 2016. Nici in februarie 2017 nu a fost clarificat. Abia pe parcurs a inceput sa apara ceva vag despre acest program de guvernare al lor..
Raspunde

@@@

Acum 5 ani

dACA N-AR FI INVITAT-O PE hALEP, S-AR FI COMENTAT... aCUM CA A INVITAT-O AU DAT-O PE CAPITAL POLITIC ETC... POATE MADAM fIREA NICI NU VA MAI CANDIDA LA URMATOARELE ALEGERI, POATE VA STA CU COPIII CEI MICI, SA-I SUPRAVEGHEZE LA LECTII CA SA NU PICE LA EXAMENE CA FIUL CEL MARE...
Raspunde

copilul de mingi

Acum 5 ani

Am impresia ca unii o apreciaza pe Halep mai mult pt. ca i-a dat cu flit Gabrielei Firea decat pt. castigarea trofeului... Oricum, sa le fie de bine amandurora... poate un politician versat sa aiba viata mai lunga decat un sportiv care munceste din greu... Fie roata si patrata, tot se-nvarte ea odata..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus