Filosofia unei ciorbe. La Taifas

Din cauza unei săptămâni foarte încărcate n-am apucat să ajung la restaurantul pe care-l ochisem pentru rubrica săptămânală și a trebuit să improvizez ceva prin preajma „casei”, la botul calului, în Piața Mare. Cum pe la Taifas n-am mai călcat de ceva vreme, de la testul gulașurilor, am zis să mai facem o vizită restaurantului din piață, să vedem ce s-a mai schimbat pe acolo, ce mai zic băieții. Ne-am așezat într-o luni la amiază la masă, pe o terasă pe jumătate goală. Sau pe jumătate plină, ca să nu ne uităm tot la partea goală a paharului. De la răsfoitul meniului se vede că oamenii încearcă ceva deosebit față de restul restaurantelor cel puțin din zona centrală. Clasicele preparate au mai la fiecare capitol ceva deosebit pe lângă, ingrediente pe care nu le găsești peste tot, combinații de care n-ai mai auzit până atunci, să zicem că bucătarul lor este mult mai creativ decât colegii din preajmă. În special partea de păsăreturi, acolo am văzut niște combinații foarte interesante, piept de rață cu smochine, sau cu caise, pere și sos de fructe de pădure, tot invenții de astea care sună tare apetisant dar te și fac să te gândești de două ori înainte să le comanzi.

Pe mine m-a convins pieptul de curcan cu smochine, ciuperci și alune. Drept să fiu, alunele m-au convins, sunt un mare fan al preparatelor însoțite de alune. Probabil rămășițe de pe vremea când în același spațiu funcționa restaurantul chinezesc care făcea un porc cu alune demențial. Am pus lângă ea o salată de sfeclă roșie, la recomandarea chelnerului care s-a comportat admirabil, și am deschis masa cu o ciorbă de fasole boabe cu afumătură și salată de ceapă roșie. Pentru că veneam după o mahmureală care își cerea obolul.

Ciorbica a venit rapid și bunicică, nu zic nu. Doar că nu era chiar ciorbă de fasole. Era o ciorbă de legume foarte bună în care s-au pus două mâini de fasole și niște cărniță afumată. Se vede de la servire că e mult mai limpede decât o ciorbă de fasole corespunzătoare. Am mâncat fasolea și carnea, împreună cu ceapa roșie, și am lăsat ceva mai puțin de o jumătate de bol. Că vroiam ciorbă de fasole. Asta a iscat o întreagă dezbatere cu trupa. O parte consideră că e normal ca ciorbele să se servească în felul ăsta, că e varianta optimă comercial vorbind. Faci o bază în care adaugi diverse și în loc să vinzi o ciorbă vinzi trei feluri de ciorbă. Motivul îl înțeleg. Așa face mai toată lumea. Când trebuie să plătești chirie de Piața Mare trebuie să te chivernisești perfect dacă nu vrei să vii cu bani de acasă sau să faci un restaurant excelent, care să atragă localnicii. Că pentru restul există turiștii care nu stau ei să facă analiza pe metrul pătrat de morcov. După baricadă, ceilalți susțineau contrariul. Că procedeul e o înșelătorie și că e sub demnitatea unui restaurant să servească produsele așa. E la fel de adevărat că majoritatea ciorbelor costau sub 10 lei, ceea ce e o raritate în zona centrală unde majoritatea se apropie mai degrabă de 20 de lei porția. Disputa a rămas deschisă, argumentele sunt valabile în ambele tranșee. Să zicem că ceapa a înclinat balanța.

Felul 2 a fost surprinzător dar i-a lipsit ceva. Încă nu am găsit un piept de pasăre gătit altfel decât foarte sec nu am găsit, la niciunul dintre restaurantele pe unde am fost. Foarte bun sosul, combinația smochine-alune-ciuperci este excelentă, chiar merită încercată. Iar cartofii umpluți cu brânză bunicei și ei. Foarte mulțumit, mai puțin că era un pic cam tare carnea de curcan.

Per total, poate m-aș mai duce pe la ei. Nu mâine, nu-i așa grabă, dar gulașul lor e excelent, și aș mai încerca și rața, să vedem și aia cum le iese.

În total, prânzul târziu m-a costat 43 de lei, ciorba de „fasole” 9 lei, 3 lei salata de ceapă, 9 lei cartofii cu brânză și 10 lei cele două Pepsi care au însoțit glorios acest festin.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de T.S.