Joi,
18.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

Elevii lui Carmen Iohannis: „Doamna dirigintă a fost pentru noi un om deosebit”

Elevii lui Carmen Iohannis: „Doamna dirigintă a fost pentru noi un om deosebit”

Elevii primei doamne, proaspeți absolvenți ai Colegiului Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, au avut rezultate foarte bune la examenul de Bacalaureat. Fericiți că au terminat în sfârșit liceul, tinerii vorbesc cu multă dragoste de diriginta lor, Carmen Iohannis, de care le va fi foarte dor.

Cea mai mare notă din clasa la Carmen Iohannis a fost dirigintă, de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, a fost 9.90, iar reușita îi aparține Dianei Voicu. Nici restul notelor nu au fost cu mult mai prejos, iar diriginta lor este foarte mândră de toți elevii ei.

„E mândră, am vorbit cu ea zilele trecute despre Bac și note și se bucură tare pentru noi. Ne-a ținut pumnii, a avut și ea emoții și acum suntem toți fericiți”, spune Natalia Găitan, una din elevele primei doamne.
9.30 - 9.60 cam pe aici s-au învârtit notele elevilor din clasa lui Carmen Iohannis. Acum că au trecut și de emoțiile examenului maturității, tinerii au o mică pauză până la înscrierile la facultățile alese. Au și puțin timp să se gândească la cea care le-a fost alături timp de patru ani și de care, spun ei, o să le fie tare dor - diriga.
„Este o femeie de nota 10, chiar nu cred că pot să spun altceva. Ne-a motivat în permanentă și ne-a încurajat întotdeauna. O să-mi fie tare dor de ea”, spune Natalia.

„Ne-a susținut în tot ceea ce ne-am propus să facem și ne-a îndrumat mereu. A fost alături de noi și în momentele bune dar și când am avut emoții și am fost stresați. Am avut multe lucruri de învățat de la ea și ne-a învățat să fim uniți și să ne susținem unul pe celălalt. Este o persoană extraordinară de care ne va fi dor și pe care o iubim”, spune Teo.

„Doamna dirigintă a fost pentru noi un om deosebit, un adevărat exemplu. Pe lângă faptul că ne-a ajutat să ne dezvoltăm în plan profesional, ne-a oferit numeroase lecții de viață pe care nu le vom uita. În ciuda timpului său limitat, s-a preocupat mereu de noi, a format un colectiv unit și a reușit să își pună amprenta în personalitatea fiecăruia”, spune Diana.

„Doamna dirigintă a fost pentru clasa noastră o persoană foarte apropiată. A fost mereu înțelegătoare și ne-a susținut în toate activitățile noastre”, mărturisește și Alex.

Examenul de Bacalaureat s-a încheiat oficial astăzi, după ce au fost afișate și rezultatele contestațiilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

motanul garfield

Acum 5 ani

Da, un mare pedagog al neamului... Sa-i dea Dumnezeu sanatate sa mai duca o generatie de liceeni pana la pensionare...
Raspunde

pisicile aristocrate

Acum 5 ani

Glumesti sau esti ironic, motane?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus