Luni,
27.10.2025
Innorat
Acum
7°C

Procurorii CSM resping acţiunea Inspecţiei Judiciare pe numele lui Kovesi pentru neprezentarea la comisia parlamentară

Procurorii CSM resping acţiunea Inspecţiei Judiciare pe numele lui Kovesi pentru neprezentarea la comisia parlamentară

Secţia pentru procurori a CSM a respins, miercuri, cu majoritate de voturi acţiunea discipliară formulată de Inspecţia Judiciară pe numele Laurei Codruţa Kovesi, care a fost cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară. A existat şi o opinie separată în sensul admiterii acţiunii.

„Cu majoritate - Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu opinie separată - în sensul admiterii acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în soluţia Secţiei pentru procurori a CSM, citată de Mediafax.

De asemenea, procurorii CSM au respins, însă în unanimitate, o excepţie invocată de fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Cu unanimitate - Respinge excepţia învocată de pârâta Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, privind nulitatea acţiunii disciplinare, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată”, arată decizia procurorilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus