Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Serviciul de pașapoarte își prelungește programul de lucru

Serviciul de pașapoarte își prelungește programul de lucru

Ghișeele Serviciului Pașapoarte Sibiu vor fi deschise publicului, în perioada 26 iulie – 31 august 2018, câte zece ore pe zi.

Experiența ultimilor ani a arătat că numărul cetățenilor care solicită pașapoarte este mai ridicat în această perioadă, comparativ cu restul anului. Pentru a putea gestiona un număr mai mare de cereri și a reduce aglomerația de la ghișee, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu va avea program cu publicul între orele 08,30 și 18,30, de luni până vineri.

Prezentarea la ghișee se face în baza programărilor online de pe site-ul www.epasapoarte.ro sau a bonurilor de ordine eliberate zilnic de aparatul cu sistem ticketing amplasat în incinta Serviciului.

Reamintim că, începând cu data de 20 iulie 2018, au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Afacerilor Externe în contextul măsurilor luate pentru reducerea aglomerației de la structurile de eliberare a pașapoartelor din țară și din străinătate.

Principala noutate este creșterea valabilității pașaportului simplu electronic pentru persoanele de peste 18 ani, de la 5 la 10 ani.

De asemenea, se schimbă condițiile de eliberare a pașaportului simplu temporar. Acesta se va elibera doar în situații obiective, în baza unor documente care justifică urgența deplasării, din motive familiale, de sănătate sau profesionale, care nu permit așteptarea timpului necesar pentru eliberarea unui pașaport electronic. În astfel de cazuri, termenul de soluţionare a cererii de eliberare a documentului de călătorie temporar este de cel mult 3 zile lucrătoare.

Cetățenii care nu doresc un pașaport simplu electronic sau nu pot prezenta documentele care să justifice urgența deplasării, vor primi pașaport temporar în termenul de eliberare a documentului electronic: maxim 30 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în ţară, şi cel mult 90 de zile lucrătoare pentru cererile depuse în străinătate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus