Joi,
06.10.2022
Ploi Scurte
Acum
5°C

Lista școlilor din Sibiu fără autorizația de securitate la incendiu

Lista școlilor din Sibiu fără autorizația de securitate la incendiu

Fiecare a patra instituție de învățământ din județul Sibiu nu are autorizație de securitate la incendiu. Printre acestea se includ licee cu renume și câteva grădinițe din Sibiu sau școli din localități îndepărtate.

În această primăvară un incendiu a distrus o școală în București - din fericire, focul a izbucnit atunci când în instituție nu se afla nimeni, astfel că nu au fost înregistrate victime. Evenimentul a stârnit nedumerirea locuitorilor Capitalei - întrebându-se cum de e posibil să se întâmple un astfel de incident după „Colectiv”, care ar fi trebuit să devină o lecție pentru conducători și pentru autorități. S-a dovedit că doar 44 din cele 642 de unităţi şcolare din Bucureşti au autorizaţie de securitate la incendiu.

Subiectul a mai fost abordat câteva zile, apoi uitat. S-a discutat și în Parlament: deputatul Eugen Tomac l-a întrebat pe ministrul Educației câte școli, grădinițe, creșe din țară au autorizație de securitate la incendiu, amintind că anul trecut peste 90% dintre acestea funcționau fără documentul respectiv. Ministrul Valentin Popa i-a răspuns lui Tomac în iulie, arătând cu degetul spre autoritățile locale: „ei sunt adminsitratorii clădirilorși terenurilor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat”. În același timp, Popa scrie căprintre mărurile pe care le întreprinde ministerul, prin inspectoratele școlare județene, se numără „monitorizarea unităților de învățământ” și „colaborarea cu autoritățile publice locale”. Astfel, în răspunsul oferit de Valentin Popa se menționa că „la nivel național, în anul 2017, aproximativ 3.109 clădiri care aparțin unităților de învățământ preuniversitar de stat dețineau autorizație PSI, 16.129 de clădiri nu făceau obiectul autorizării, iar 8.195 de clădiri nu erau autorizate PSI”.

Am solicitat Inspectoratului Școlar Județean Sibiu o listă a instituțiilor de învățământ care activează în acest moment fără autorizație de securitate la incendiu. În județul Sibiu există 177 de unități de învățământ, care includ grădinițe, licee, colegii, școli gimnaziale. Din datele obținute - situația de la mijlocul lunii iunie 2018 - vedem că 44 de instituții, care administrează aproape 60 de clădiri, nu au autorizația ISU de securitate la incendiu. Cu alte cuvinte, fiecare a patra instituție de învățământ din județul Sibiu activează fără acest document.

Cele mai multe sunt din municipiul Sibiu - 12 grădinițe (nr. 5, nr. 15, nr. 22, nr. 28, „Disney”, „Koko Kindergarten”, Licuricii, nr. 42, Curcubeul Poveștilor, „Mickey Mouse”, „Diddle Land” și „Phantasia Kindergarten”), o școală gimnazială (Nr. 18) și două colegii (Colegiul Național „S. von Brukenthal” și Colegiul Tehnic de Industriee Alimentară „Terezianum”.

Directorii instituțiilor cu care am discutat au dat asigurări că anul școlar care va începe va începe cu autorizația ISU obținută sau că sunt în proces de obținere. Aceștia au subliniat că procesul de obținere a documentului nu este unul ușor.

La Colegiul Național „S. von Brukenthal”, una dintre cele mai bune și cunoscute isntituții din județul Sibiu, de subiectul privind autorizația de securitate la incendiu se ocupă contabilul șef, Florentina Cacovean. Instituția are în adminsitrare două clădiri: școala și sala de sport. Cacovean ne-a spus că instituția a obținut avizele, iar în viitorul apropiat ar urma să obțină și autorizația ISU.

„Lucrările la școală vor începe săptămâna vitoare pentru obținerea autorizației în urma avizului pe care ni l-au dat. La sala de sport - la fel avem aviz și vom începe vara aceasta și lucrările acolo. Deci, suntem pe cale de a obține autorizația”, ne-a spus Cacovean. Potrivit contabilului-șef al Colegiului Național „S. von Brukenthal”, avizul pentru școală a fost obținut anul trecut, iar cel pentru sala de sport - în luna mai 2018. „Dar scoțând la licitație am obținut cu greu pe cineva care să facă lucrările. Acum e ok, acestea vor începe săptămâna viitoare”.
Colegiul are nevoie de autorizație de incendiu, chiar dacă activează într-o clădire veche - potrivit legii, școlile contruite înainte de anul 1992 și care nu au suferit lucrări de modernizare, extindere etc., în perioada 1992-2015, nu se supun procedurii de autorizație. „Noi am construit mansardă și a trebuit să obținem autorizația”, a mai explicat Florentina Cacovean.

Anul trecut, la Colegiul Național „S. von Brukenthal” ISU Sibiu a organizat un exercițiu privind intervenția în cazul unui cutremur urmat de incendiu.

Printre școlile gimnaziale fără autorizație de securitate la incendiu din județul Sibiu se numără cele din Mediaș („I. Bathory”), Ocna Sibiului, Bazna, Dârlos („Ioan Moraru”), Laslea, Loamneș, Ludoș („Ilie Micu”), Marpod, Mihăileni, Moșna („St. L. Roth”), Orlat („I. Pop Reteganul”), Poiana Sibiului („Ioan Ban-Dascălu”), Rășinari („S.P. Barcianu” și „O. Goga”), Roșia, Șeica Mare, Șelimbăr („Mi. Viteazul”), Șura Mică, Tilișca, Turnu Roșu („M. Basarab”), Gura Râului și Vurpăr.

Directoarea Școlii Gimnaziale „S. P. Barcianu”, Carmen Olteanu, a confirmat că instituția pe care o conduce nu deține autorizația ISU. „Suntem chiar în proces de obținere. A fost o activitate îndelungată, cu montarea sistemului de alarmare, de detector la fum, care s-a instalat peste tot”, a menționat Olteanu. Școala din Rășinari administrează trei clădiri. Pentru toate trei conducerea instituției spune că a pornit procesul de obținere a autorizației de securitate la incendiu de mai mult de un an. „Procesul durează, până se face proiectul, trebuie aprobat. Sunt multe chestiuni care trebuie îndeplinite”. Directoarea școlii asigură însă că „anul școlar care va începe, va începe cu autorizație”.

Celelalte instituții care activează fără documentul eliberat de ISU sunt: Colegiul Tehnic „A. T. Laurian” din Agnita, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică, Liceul „T. Cipariu” Dumbrăveni, Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște și Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu.

Reprezentanții ISU Sibiu ne-au spus că „în prezent, o singură unitate de învăţămant a solicitat obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru o clădire nouă aparţinând unei şcoli din municipiul Sibiu”. Instituția nu a precizat despre care isntituție e vorba.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus