Vineri,
18.09.2020
Partial Noros
Acum
20°C

Unul din micii fotbaliști din Săliște a rămas fără casă, în urma inundațiilor. Clubul strânge fonduri

01 August 2018 14:57

Unul din micii fotbaliști din Săliște a rămas fără casă, în urma inundațiilor. Clubul strânge fonduri

Unul din copilașii din echipa de fotbal C.S. Sion Săliște are mare nevoie de ajutor. În urma inundațiilor din ultima perioadă, o parte din casa în care locuiește cu mama și cele două surori ale lui s-a dărâmat. 

Iliuță, un puști foarte muncitor, este foarte apreciat în comunitatea sălișteană, la cei 14 ani ai săi. Conducerea clubului C.S. Sion Săliște i-a făcut o vizită zilele trecute, în urma căreia echipa a decis să-și ajute sportivul cu tot ce poate. Din păcate, casa în care Iliuță locuiește cu mama și cele două surori de 3 și 9 ani este într-o stare foarte proastă și a devenit de nelocuit.

„Am aflat că unul din juniorii clubului a trecut prin momente de groază. Inundațiile din ultima vreme au dărâmat o parte din casă și a făcut-o imposibil de locuit. Ilie este un junior foarte apreciat în comunitatea Sălișteană dat fiind faptul că deși are vârsta de doar 14 ani a ales să muncească cu ziua in vacanță pentru a-și ajuta mama și pe cele două surori. Este un băiat foarte respectuos și un exemplu pentru ceilalți colegi”, spune Andrei Bițu, președintele clubului de fotbal.
ajutor saliste6

Andrei Bițu spune că situația în care se află tânărul și familia lui este una disperată, iar întreaga comunitate încearcă să găsească soluții prin care să îi vină în ajutor lui Ilie.

„Pentru noi contează că putem aduce un plus de speranță în ochii lor. Mă doare când văd astfel de cazuri pentru că știu prin ce trec. Se vede și în poze că mama lui Ilie nici încălțăminte nu avea. Sunt foarte amărâți. Noi am fost șocați de ce am văzut acolo, Inițial ne-am gândit să găsim o rulotă în care să poată sta, iar mama lui Ilie a vorbit cu primarul să găsească un teren pe care să poată ridica o nouă casă”
ajutor saliste4

Ilie face parte din C.S. Sion Săliște de doi ani, timp în care s-a remarcat ca fiind un tânăr cu bun simț și un respect ieșit din comun, spune Andrei. Vestea că Iliuță are probleme acasă a venit după ce conducătorii clubului au observat că tânărul lipsea de la antrenamente.

„Nu a mai venit la antrenamente și ne-am interesat ce s-a întâmplat cu el. Așa am aflat că merge la lucru pentru a-și ajuta familia. Când am aflat și că inundațiile i-au luat parte din casă nu am putut sta nepăsători. Noi am mai fost pe acolo pe unde locuiește Iliuță și am mai dus ajutoare, dar tânărul are acum nevoie de ajutorul nostru, al tuturor”
ajutor saliste ajutor saliste

Pe 11 august, clubul săliștean de fotbal organizează un mini turneu de o zi, #sionsummercup. Președintele clubului spune că în cadrul turneului se va face o strângere de fonduri și pentru familia lui Iliuță. De asemenea, sportivii de la FC Tălmaciu și-au exprimat dorința de a dona în cadrul turneului.

Cei care doresc să vină în ajutorul tânărului, fie cu bani sau cu bunuri materiale, pot să îl contacteze pe Andrei Bițu la numărul de telefon 0742622601 sau să facă donații în contul RO36BTRL03301201P42769XX

ajutor saliste1 ajutor saliste2 ajutor saliste3 ajutor saliste5

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus