Marţi,
04.08.2020
Partial Noros
Acum
29°C

Sibiul (re)intră în era cinematografiei: de la una, la 20 de săli de cinema

02 August 2018 17:07

Sibiul (re)intră în era cinematografiei: de la una, la 20 de săli de cinema

În iunie 2018, municipiul Sibiu avea o singură sală de cinema, cea de la Arta. De la finele acestei săptămâni, numărul sălilor de cinema crește la trei, iar de anul viitor Sibiul va avea aproximativ 20 de astfel de săli de proiecție, cu câteva mii de scaune.

22 iunie 2018 a fost prima zi în care fosta Casă de cultură a sindicatelor a funcționat ca cinematograf, sub numele de Centrul cultural “Ion Besoiu“. Aici s-a mutat operatorul de cinema care proiecta în cadrul fostului cinematograf “Arta“, cinematograf deținut de RADEF RomâniaFilm și închis după acea zi. Sala de proiecții deschisă la Centrul cultural “Ion Besoiu“ numără 503 locuri, iar de vineri va fi pusă în funcțiune și sala mică (fosta sală Studio a casei de cultură). “Aceasta dispune de 124 de locuri, este dotată cu aparatură de ultima generație și ofertă același ambient plăcut ca sala Ion Besoiu“, se arată într-un anunț al Centrului cultural. În sala cea mare a Centrului cultural “Ion Besoiu“ vor avea întâietate evenimentele culturale, mai susțin reprezentanții insituției.

Prețul biletelor în sălile Centrului cultural la proiecțiile 3D este de 22 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii au o reducere de cinci lei. Pentru copiii sub zece ani, prețul unul bilet este de 12 lei. În cazul proiecțiilor 2D, prețul unui bilet întreg este de 17 lei. Celelalte categorii (elevi, studenți, pensionari, copii sub zece ani) plătesc 12 lei pentru astfel de proiecții.

A treia sală de cinematograf

Tot vineri, 3 august, va mai fi pusă în funcțiune o sală de cinematograf în Sibiu. Practic, se va redeschide cinematograful Arta, din cartierul Hipodrom. După plecarea operatorului de aici la Centrul cultural “Ion Besoiu“, proprietarii clădirii – RADEF România Film – a încheiat un protocol cu cei de la Marcom Fantastic. Aceștia din urmă au realizat investițiile de dinainte redeschiderii. “Pe lângă aparatura de proiecție, au fost făcute, de asemenea, lucrări și în interior. Au fost schimbate scaunele, a fost igienizat întregul spațiul, holurile au primit o nouă față, mocheta a fost de asemenea schimbată. În sală va funcționa și aerul condiționat, instalație care exista și până acum, dar nu era pusă în funcțiune“, spun reprezentanții cinematografului Arta pentru Turnul Sfatului.

Numărul locurilor disponibile este 211, față de 230 câte erau înainte. Acest lucru se datorează faptului că noile fotolii, reglabile, sunt mai mari, susțin reprezentanții cinematografului Arta. Evenimentul de inaugurare este programat vineri, de la ora 18:00, în prezența lui Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii. “Mission: Impossible - Fallout 3D!“, este proiecția pregătită pentru inaugurare.

Și zecile de săli

Pe lângă cele trei săli mai sus amintite, de anul viitor Sibiul se va apropia de 20 de astfel de săli de cinema. Operatorul CineGold a anunțat deja faptul că în cadrul viitorului centru comercial Festival Centrum (aflat în construcție lângă Podul Gării) vor amenaja nouă săli, dintre care cinci cu proiecții 3D. Numărul total al locurilor din cele nouă săli va fi de 1.429 (cea mai mică sală este proiectată să aibă 86 de locuri, iar cea mai mare va avea 276 de locuri). Deschiderea sălilor de cinema ar urma să aibă loc odată cu inaugurarea mall-ului Politica de prețuri nu a fost, deocamdată, stabilită, dar reprezentanții CineGold spun că sistemul celor nouă săli va permite ca la fiecare 15 – 20 de minute să fie programat începutul unui nou film.

În plus, cei de la CineGold speră să folosească viitoarele săli și pentru alte evenimente. “Vrem să organizăm spațiul pentru a introduce cât mai mult conținut alternativ. Evident, destinația principală va fi cea de cinematografie, dar acolo vor putea fi organizate, în paralel, și câte două-trei evenimente diferite“, spune Constantin Nicolae, reprezentant al CineGold. Cinematograful de la Podul Gării ar urma să fie deschis în noiembrie 2019.

Cel de-al patrulea cinematograf al Sibiului ar urma amenajat în cadrul Sibiu Shopping Center. Mall-ul de pe teritoriului Șelimbărului a fost închis, parțial, pentru lucrări de extindere prin etajare. Iar în urma acestor lucrări ar urma amenajat și un cinematograf cu mai multe săli. “Deocamdată nu putem furniza mai multe detalii despre acest cinematograf“, au declarat, pentru Turnul Sfatului, reprezentanții Sibiu Shopping City. Informații neconfirmate oficial, în acest context, arată că viitorul cinematograf ar urma să aibă opt săli.

Termenul de finalizare a lucrărilor de extindere a centrului comercial din Șelimbăr era programat, inițial, la finele acestui an, însă este de așteptat ca acest termen să fie decalat, având în vedere că lucrările au început mai târziu decât era preconizat.

“Explozia“ de săli de cinema anunțată pentru Sibiu va însemna, în special, un câștig pentru iubitorii de film din zonă, consideră cei din domeniu. “Depinde de ce își va dori sibianul. Este clar că va fi o ofertă mult mai diversificată decât până acum. Sibianul va alege. Sunt anumite săli în mall-uri unde se aude dintr-una în alta când rulează concomitent un film. Dar, depinde, iarăși, fiecare ce dorește. Piața din Sibiu nu cred că s-a mărit față de ceea ce a fost până acum la Arta, iar acest cinema nu a avut situații în care să se confrunte cu o cerere de bilete mai mare decât numărul de locuri disponibile. Poate doar la mari premiere, cum a fost «Războiul stelelor». Vom vedea, dar eu nu cred că viitoarele cinematografe vor ajunge la target-ul preconizat atât de repede“, a declarat, pentru Turnul Sfatului, un reprezentant al industriei cinematografice, care nu a dorit să își facă public numele.

Potrivit statisticilor pe 2017, Sibiul are unul din cele mai mici numere de bilete la cinematograf vândute pe cap de locuitor: 0,57, raportat la 2,49 de bilete vândute la Deva și Suceava, 2,61 – la Constanța sau 2,84 – în Cluj-Napoca. De fapt, Sibiul se situează și sub media pe țară, care este de 0,7 bilete de cinema vândute într-un an pe cap de locuitor.

Sursa foto: www.videoblocks.com

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

m

Acum 2 ani

Daca mergem la film la Alba, Deva si la Cluj
Raspunde

Ricardo Ceptura

Acum 2 ani

Cu sinceritate, pentru domnul anonim: Nimic mai fals. Nu sunt eu vreun sociolog, însă cunosc suficienți oameni care erau descurajați în trecut din a merge la cinema la Arta. Motivul? Scaunele rupte, ori mizerabile, aerul îmbâcsit, proiecția de slabă calitate, dar mai ales, oferta insuficient de varită de filme. La Arta rula câte un film, o singură dată pe zi după vechea “modernizare”, ori omul care mai și lucrează sau studiază, nu își permite să meargă la orice oră la cinema. Trebuie minim 3-4 ore de rulare diferite pentru a satisface orice program ar avea doritorii. Întradevăr, nu putem vorbi de proiecții cu casa închisă non-stop, dar cel puțin la premierea câtorva filme din fiecare an (cam o dată, de maxim 2 ori pe lună), sălile care o difuzează vor fi pline în primele 2 weekenduri la orice oră de rulare. Studiul care să confirme asta? Nu cred că am fost eu singurul care să frecventeze cinematografe de prin Brașov, Cluj sau București, unde numărul total de săli de proiecție raportat la numărul de locuitori, nu este mai mic ca cel pe care îl va atinge Sibiul. Noi vom avea 20 de săli în total cu aproximație. Bucureștiul are cinematografe cu câte 20 de săli care deservesc cartiere nu cu mult mai mari ca Sibiul. Prețurile corecte la bilete, condițiile optime de a viziona un film cu cei dragi, precum și o ofertă mai bogată de filme care să apară la timp și în Sibiu, în loc de cu 2-3 săptămâni mai târziu, pot scoate cu mult mai mulți cinefili din case. Iar cine nu este cinefil, poate ajunge dacă are un mediu propice pentru asta. Cam toți cunoscuții mei din alte orașe merg la film de cel puțin 5-6 ori/an și asta când vine vorba de cei care nu se consideră “cinefili”.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus