Actualizare:
Din primele informații, accidentul s-a produs din cauza unui șofer care a intrat în coloana de mașini care s-a format la ieșirea de pe autostradă. În urma accidentului, trei autovehicule au fost avariate, iar patru persoane au fost duse la spital. O femeie de 42 de ani nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, l-a lovit și l-a proiectat într-un microbuz. „În urma accidentului, a rezultat rănirea femeii aflate la volanul autoturismului nevinovat de producerea accidentului și a altor doi pasageri din acesta, precum și a conducătorui auto aflat la volanul microbuzului. În cauză a fost întocmit dosar penal, efectuandu-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă" faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196 alin. 2, 3 și 4 din Codul Penal și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, se arată într-o informare a IPJ Sibiu.
Actualizare
În accident au fost implicate trei autovehicule, rezultând blocarea benzilor de circulație 1 și 2. La fața locului se află Poliția Rutieră, SMURD și lucratori de la Drumuri Nationale. Se circulă pe banda de urgență, informează Inspectoratul Județean de Poliție.
Știrea inițială:
Un accident produs în această dimineață pe autostradă la ieșirea spre Brașov s-a soldat cu patru răniți. Alte patru persoanel au refuzat transportul la spital pentru evaluarea rănilor. Cele patru victime transportate la Spitalul Clinic Județean Sibiu sunt conștiente. La fața locului au intervenit două ambulanțe SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.
Foto: Captură video Facebook/info trafic Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Codul Penal , Urgență Sibiu , Drumuri Naţionale , Poliția Rutieră , Accident Vascular Cerebral , autostrada A1 inchisa , Spitalul Clinic Judeţean Sibiu , Pentru Sibiu , bilanțul victimelor , Inspectoratul Judeţean , Bulevardul Spitalelor
Vizualizari: 5071
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dincă Constantin
Acum 2 ore
Sibiu 2025
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Baciul obsecvios
Acum 3 ore
Hermannstadt