Zeci de căței sunt disponibili pentru adopție în acest moment în Sibiu. Iubitorii de animale se pot adresa la Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân din oraș sau la alte organizații care se ocupă de îngrijirea acestora. Procedura de adopția însă are câțiva pași importanți, inclusiv trebuie respectate câteva proceduri legale.
Este important să se știe că animalele de companie nu sunt „bunuri” menite să ne distreze când suntem singuri, iar adopţia lor înseamnă foarte multă responsabilitate, atenţionează asociaţiile care au grijă de animalele fără stăpân. Dacă decideţi să adoptaţi un căţel, puteţi apela cu încredere la asociaţiile sau serviciile publice de gestionare a câinilor fără stăpân. Trebuie să ştiţi că acolo căţeii sunt deparazitaţi, vaccinaţi şi trataţi, dacă erau bolnavi la momentul în care au fost luaţi de pe stradă.
Astfel, nu trebuie să vă faceţi griji referitor la condiţia animalului. Întrebaţi la adăpost toate detaliile care vă interesează: vârsta aproximativă, ce vaccinuri i s-au administrat şi ce vaccinuri urmează să-i mai fie administrate, ce tratament i s-a administrat, particularităţi ale rasei, cum puteţi să-l îngrijiţi mai bine, de câte ori trebuie să mergeţi cu el la veterinar, dacă animalul este potrivit sau nu pentru spaţii limitate, cum ar fi apartamentele cu suprafeţe mici, dacă decideţi să-l ţineţi la curte întrebaţi care sunt materiile inofensive de legătoare, ca să nu-i provocaţi răni animalului etc.
Aspecte legale și obligații
Potrivit legii, orice persoană care deţine un animal de companie sau care are grijă de un animal de companie trebuie să fie responsabil de sănătatea şi bunăstarea acestuia. De asemenea, orice persoană care deţine un animal de companie sau care se ocupă de acesta trebuie să-i asigure toate condiţiile, îngrijirile şi atenţia, ţinând cont de nevoile etologice, în funcţie de specie şi rasă, şi în special trebuie:
a) să îi asigure, în cantitate suficientă, hrană şi apă; b) să îi asigure posibilitatea de mişcare; c) să ia măsurile necesare pentru a nu lăsa animalele să devină libere.
Acte sunt necesare pentru adopţie
Adopţia câinilor din adăposturi se face cu prezentarea în copie a următoarelor documente: - Acordul asociaţiei de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul în care adoptaţi mai mult de doi câini.
Persoanele ce adoptă în numele unei terţe persoane trebuie să prezinte împuternicire notarială de semnătură, copia cărţii de identitate a persoanei pe numele căreia se face adopţia şi copie a cărţii de identitate a persoanei împuternicite.
Pentru adopţia de către o persoană care are domiciliul în străinătate sunt necesare copia actului identitate din care să reiasă adresa de domiciliu, copie spaţiu, copie adeverinţa de venit.
Declaraţia de angajament
Înainte de a intra în posesia animalului va trebui să semnaţi o declaraţie de angajament. Veţi promite sub semnătură că veţi avea grijă de animal, îl veţi hrăni corespunzător, veţi merge cu el la veterinar, iar în cazul pierderii sau furtului vă asumaţi să anunţaţi Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în maxim 15 zile.
Dacă nu mai doriţi să păstraţi animalul sunteţi informat că trebuie să restituiţi animalul şi sub nicio formă să nu-l abandonaţi.
Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul oficial al Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Sibiu – cainifarastapan.sibiu.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5296
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Newman
Acum 9 ore
Ron
Acum 10 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil