Instituția Prefectului anunță noi măsuri de urgență după ce doi urși au fost loviți mortal de mașină pe autostrada A1.
La întâlnirea organizată de urgență la sediul Instituției Prefectului au participat reprezentanții Direcției Silvice, Secției Autostrăzi Sibiu, Agenției pentru Protecția Mediului, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Inspectoratului de Poliție al Județului, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai fondurilor de Vânătoare Săliște și Apoldu, precum și primarul orașului Săliște.
”Prefectul Adela Muntean a subliniat că este necesară îndepărtarea urșilor din apropierea autostrăzii, recomandând administratorilor fondurilor de vânătoare să intervină cu celeritate. Astfel, vânătorii vor efectua “goane de împingere” a urșilor spre zonele mai înalte.
Totodată, a fost analizată posibilitatea amplasării unor garduri electrice pe segmentele împădurite ale autostrăzii, în zona Aciliu – Miercurea Sibiului. Acestea nu sunt periculoase pentru animale și reprezintă o soluție eficientă de protecție a urșilor, dar și a oamenilor care circulă pe autostradă și riscă să fie implicați în accidente rutiere, din cauza urșilor intrați pe carosabil”, au transmis reprezentanții Prefecturii, într-un comunicat de presă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisariatului Județean , Miercurea Sibiului , Instituția Prefectului Sibiu , Siguranța Alimentelor Sibiu , Jandarmi Județean Sibiu , autostrada A1 inchisa , Prefectul Adela Muntean , Protecţia Mediului Sibiu , Instituției Prefectului Sibiu , Gărzii Naționale , Direcţiei Sanitar Veterinare , Replica Tursib , Pentru Sibiu , Direcției Silvice Sibiu , Secției Autostrăzi Sibiu , Vânătoare Săliște , garduri electrice
Vizualizari: 1527
Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Dragan Cristina
Acum 17 minute
Emil
Acum 52 minute
Hermannstädter
Acum 55 minute
Valentino Versace
Acum 1 oră
John