Astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, care se desfășoară la Neptul, președintele PSD, Liviu Dragnea, va cere un vot pentru ca actuala coaliție de guvernare să poată da o OUG pe aminstie și grațiere. Conform România TV, după votul de astăzi, Guvernul României va elabora actul care ar urma să fie emis în curând.
Liderii PSD urmează să facă și o evaluare a miniştrilor din Cabinetul Dăncilă, dar vor exista discuții și despre o posibilă suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis din funcţie şi despre strategia pe care PSD va merge în sesiunea de toamnă a Parlamentului.
Ieri noapte, cu doar câteva ore înainte de şedinţă, şeful PSD i-a convocat la discuţii informale pe câţiva dintre cei care îl contestă, anunță Digi24. Din sursele televiziunii, social-democraţii au ajuns la un consens. Liviu Dragnea a propus pace şi unitate, iar disidenții au trecut peste supărările legate de modul în care şeful PSD conduce partidul. La întâlnire au participat, printre alţii, fostul premier Mihai Tudose, deputatul Marcel Ciolacu, un apropiat al fostului şef al Executivului, dar şi preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. Potrivit informațiilor Digi24, aceștia ar fi acceptat propunerea liderului PSD.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Liviu Dragnea , klaus iohannis , Guvernul României , Mihai Tudose , amnistie , Conform România Tv , gratiere , Marcel Ciolacu , Comitetului Executiv Naţional , Dumitru Buzatu , Cabinetul Dăncilă
Vizualizari: 1285


Ultimele comentarii
Acum 14 minute
Din Brasov
Acum 49 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Che
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel