Senatul a adoptat astăzi, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi. Din totalul de 136 de senatori, 127 au fost prezenţi în plenul de marţi. Propunerea de revizuire a Constituţiei a fost adoptată de Senat cu 107 "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi şapte abţineri.
Cei trei senatori de Sibiu, liberalul Mircea Cazan și social-democrații Viorel Arcaș și Nicolae Avram au votat ”pentru”.
Conducerea PSD a decis, pe 1 septembrie, în timpul şedinţei grupurilor parlamentare, care s-a desfăşurat la Neptun, că referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie va avea loc pe 7 octombrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
Referendumul a fost cerut de Coaliţia pentru Familie
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă artidolului 48 din Constituţia României.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 5 iulie, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, după ce judecătorii CCR au respins pe 19 iunie ca fiind inadminisibilă sesizarea formulată de şeful statului. Modificările aduse legii referendumului l-au scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care şeful statului îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a declarat, marţi, că salută decizia Parlamentului de a adopta iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul redefinirii familiei şi precizează că referendumul va avea loc pe 7 octombrie.
Cine sunt senatorii care au lipsit, au votat împotrivă sau s-au abținut:
Împotrivă:
- Vlad Alexandrescu - USR
- Allen Coliban - USR
- Silvia-Monica Dinică - USR
- Nicoleta-Ramona Dinu - USR
- George-Edward Dîrcă - USR
- Nicu Fălcoi - USR
- Cristian Ghica - USR
- Mihai Goţiu - USR
- Dan Lungu - USR
- George Marussi - USR
- Radu-Mihai Mihail - USR
- Florina Presadă - USR
- Adrian Wiener - USR
- Antal Lorant - UDMR
- Florin Cîţu - PNL
- Daniel Fenechiu - PNL
- Alina Gorghiu - PNL
- Csaba-Zoltan Novak - UDMR
- Iulia Scântei - PNL
- Turos Lorand - UDMR
- Traian Băsescu - PMP
- Constantin-Daniel Cadariu - PNL
- Vergil Chiţac - Independent
- Gabriela Creţu - PSD
- Răducu George Filipescu - PNL
- Teodor Meleşcanu - ALDE
- Doru-Adrian Pănescu - PSD
- Ion Popa - ALDE
- Tantos Barna - UDMR
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Teodor Meleşcanu , Viorel Arcaș , Liviu Dragnea , Mircea Cazan , Traian Basescu , Senatului României , Preşedintele Klaus Iohannis , Vergil Chiţac , Constituția României , Dan Lungu , Daniel Fenechiu , votare , Cristian Ghica , Florina Presadă , familia traditionala , Pentru Sibiu , Adrian Wiener , Florin Cîţu , Alina Gorghiu , Nicolae Avramescu , Mihai Mihăilă , Nicu Fălcoi , Turos Lorand , Victor Ion Popa , Iulia Scântei , Mihai Goțiu , Vlad Alexandrescu , Allen Coliban , George Marussi , Gabriela Creţu , Adrian Pănescu , Antal Lorant , Daniel Cadariu , Edward Dîrcă , Monica Dinică , Ramona Dinu , Răducu George Filipescu , Tantos Barna , Zoltan Novak
Vizualizari: 2751
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
@Slamina
Acum 3 ore
Mioara
Acum 3 ore
???
Acum 3 ore
Radu
Acum 3 ore
@Aaa