Miercuri,
09.10.2024
Partial Noros
Acum
14°C

Dragnea, dispus să-și dea demisia. 33 de lideri PSD nu-l mai vor președinte al partidului

Dragnea, dispus să-și dea demisia. 33 de lideri PSD nu-l mai vor președinte al partidului

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că este dispus să își dea demisia, dacă i se va cere acest lucru. Președintele PSD și al Camerei Deputaților a făcut acest anunț în ședința la care au participat primarii de sectoare, premierul Viorica Dăncilă și o parte dintre miniștri, potrivit unor surse Digi24.  Anunțul liderului PSD vine după informațiile conform cărora cel puțin 33 de lideri PSD au semnat o scrisoare comună prin care cer demisia lui Liviu Dragnea de la șefia partidului, dar și din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Scrisoarea nemulțumiților din PSD are 33 de semnatari și vineri va fi prezentată conducerii partidului. Liderii PSD cer și convocarea mai devreme a Comitetului Executiv Național. În tabăra celor nemulţumiţi sau care au intrat în conflict cu Liviu Dragnea se numără liderii organizaţiilor din Giurgiu, Vaslui, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Ilfov, Olt, Vrancea, Argeş, Buzău, Caraş Severin, Timiş şi a trei organizaţii de sector din Bucureşti.

Liviu Dragnea a precizat în repetate rânduri că va pleca din fruntea partidului dacă nu va mai avea sprijinul colegilor din PSD. În 2017, după ce premierul de la acea vreme, Sorin Grindeanu, i-a cerut demisia, Liviu Dragnea declara că a vorbit cu colegii din CEx și că nu se pune problema unei demisii. „Eu nu am cum să dau curs acestei cereri. Eu i-am întrebat pe colegii mei, chiar în Comitetul Executiv, dacă se pune problema să demisionez. Președintele unui partid nu acționează niciodată în acest fel”, spunea liderul PSD.

Iar în martie 2018, la Congresul PSD, Liviu Dragnea urca pe scenă pentru a-i întreba pe participanții veniți din teritoriu dacă vor ca el să rămână la conducerea partidului: „Vreți să continuăm? Aveți curaj? Aveți curaj să rezistați la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveți ezitări? Vreți să mergem împreună? Vă pun o ultimă întrebare. Unii mi-au zis să nu o pun, alții mi-au zis să o pun. Până la urmă, suntem între noi. Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”.

PSD Sibiu nu s-a poziționat public în nicio tabără, deocamdată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

valjean jaen

Acum 6 ani

Cine a vazut scrisoarea cine sant cei care nu l mai doresc pe Dragnea ...ieri erau 28 de semnatari azi in tr. sfatului apar 33 de nemultumiti ...Ha ha ha nu vedeti ca este o dazinformare totala de tip mincinos Pe N a Li ....
Raspunde

Alesb

Acum 6 ani

Psd Sibiu? Lingăul ăla de Trif își va smulge parul din cap ...
Raspunde

Republica Teleormăneană România

Acum 6 ani

Triff "e jmecher" așteaptă de unde bate vântul să lingă și el în direcția aia! Nu are probleme de postură, că orice nevertebrată de altfel.
Raspunde

sibianca

Acum 6 ani

Da sa plece odata cu toata echipa de teleormaneni si sa-l ia si pe Trif si pe L.Pop cu el la Belina sa ne scapam de ei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus