Execuția bugetară după șapte luni de guvernare Dăncilă arată că situația finanțelor publice a României se îndreaptă spre un dezastru bugetar, este concluzia deputatului PNL, Nicolae Neagu. Analiza făcută de liberal arată că veniturile fiscale sunt la cel mai mic nivel ca pondere din PIB de la criza economică din 2010 încoace, coborând la minim record de 8,6%. ”După toată nebunia cu transferul contribuțiilor sociale la angajat, veniturile din contribuțiile de asigurări sociale, ca pondere din PIB, au crescut cu mai puțin de un procent față de aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile fiscale plus încasările din contribuțiile de asigurări sociale însumează 14,5% din PIB, fiind și ele cele mai mici din 2010 până în prezent. Procentul din PIB al veniturilor fiscale și al contribuțiilor sociale nu ține pasul cu creșterea cheltuielilor cu personalul și asistența socială, care a urcat la 11,4% din PIB, adică cel mai mare nivel din 2010 până în prezent. 80% din veniturile statului sunt pentru cheltuieli de personal și asistență socială”, a declarat Neagu de la tribuna parlamentului.
Liberalul susține că rambursările de împrumuturi, cheltuielile de capital și mentenanța stufoasei administrații centrale iau restul, deci investițiilor publice le rămâne foarte puțin, sub 3% din PIB. ”Într-o perioadă de creștere economică, marionetele lui Dragnea, tripleta Teodorovici – Vâlcov – Mișa au produs cel mai mare deficit bugetar de la criza din 2010 până în prezent, ceea ce înseamnă o gaură bugetară de aproape 12 miliarde de lei. Motivul: politicile publice incoerente și populismul electoral. Această politică bugetară dezastruoasă a guvernului Dragnea – Dăncilă are repercursiuni grave asupra echilibrelor economice ceea ce va genera alte împrumuturi ale statului, noi scumpiri (inflația este deja peste 5%), devalorizarea leului, creșterea ratelor bancare, erodarea puterii de cumpărare a veniturilor, în special a celor din economia privată, și scăderea ritmului investițiilor publice! Pentru a asigura plata salariilor și a pensiilor, guvernul Dăncilă va continua să se împrumute tot mai mult și tot mai scump”, a mai spus Neagu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Nicolae Neagu , PNL , buget
Vizualizari: 565
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
LOL
Acum 2 ore
Hermannstadt