44 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului - „un drum construit de bărbați și de femei”: amintiri și întâmplări de pe șantier

Acum 44 de ani, în septembrie 1974, a fost inaugurat Transfăgărășanul - „construit de tineri muncitori, țărani, intelectuali, îmbrăcați în haina militară (...) de constructori militari și civili, reprezentând toate provinciile României (...), de bărbați, dar și de femei, fie că ele au participat efectiv la munca pe șantier, fie numai la elaborarea proiectelor și documentației”, după cum anunțau autoritățile vremii. Evident, în 1974 se mai spunea, așa cum amintește scriitorul Romulus Lal, că „drumul Transfăgărășan a fost tăiat în steiurile munților din inițiativa și sub necontenita îndrumare a secretarului general al partidului”. Deși construit „sub îndrumarea necontenită a secretarului general al partidului”, acest lucru nu a putut evita ca lucrarea finală să fie realizată cu prețul a zeci de vieți omenești.

În cartea sa, „Epopeea Transfăgărășanului”, publicată în 1975, scriitorul Romulus Lal descrie mai multe momente din perioada construcției a ceea ce urma să devină cel mai spectaculos drum din Europa - momente povestite de cei care au participat la realizarea proiectului. Am ales câteva fragmente cu această ocazie.

Prima zi: Știau cu toții că Transfăgărășanul este ideea secretarului general al partidului

„Mi se pare că de câte ori privesc această șosea neobișnuită o văd întâia oară”, îi spunea autorului căpitanul Vasile Eugen Ionescu, după care a început să-și amintească despre prima zi în care au ajuns cu toții în munți pentru a da viață șantierului.

„Primisem comanda subunității câteva zile înainte de data stabilită pentru plecare și am început instruirea ostașilor și pregătirea pentru drum. Toți aveam moralul ridicat, eram nerăbdători să pornim cât mai repede ca și când acolo, în munți, ne-ar fi așteptat distracții și nu înfruntarea cu greutăți pe care nimeni dintre noi nu le bănuiam. Soldații erau veseli, făceau glume și încercau să-și imagineze viața din tabăra alpină. Am supravegheat și verificat personal pregătirea și echipamentul fiecărui soldat ca nici unuia să nu-i lipsească nimic, nici măcar acul de cusut. Dar cea mai stăruitoare a fost pregătirea moral-politică a trupei, la care au participat, la care și-auadus contribuția lor, toți comandanții unității, secretarii organizațiilor de partid și U.T.C. Tinerii erau mândri că participă la realizarea unei asemenea lucrări. Știau cu toții că Transfăgărășanul este ideea secretarului general al partidului și trăiam din toată inima satisfacția că tocmai noi am fost cei aleși s-o împlinim în fapt. De la comdandantul unității până la cel mai tânăr ostaș eram pătrunși de sentimentul cinstei și răspunderii pentru îndeplinirea misiunii. Însuflețiți de aceste gânduri, ne îndreptam spre munți”.

Plecarea ostașilor spre munți a avut loc în dimineața zilei de 14 martie 1970. Căpitanul continuă memoriile:

„Cerul era senin, primăvăratec. Nici un nor. Era ora cinci când am pornit motoarele (...) Noi trebuia să ajungem în partea de nord a Făgărașului, să cuprindem ca într-un clește ambele versante. Drumul a fost plăcut, către prânz se încălzise, băieții își lepădaseră mantalele. Pe lunci apăruseră deja păpădiile galbene, primăvara se anunța a fi timpurie. După încă vreo câteva ore de mers, am văzut munții, mai bine zis i-am ghicit, pentru că vârfurile lor erau ascunse în nor și ceață. Ajunși în șoseaua Sibiu - Făgăraș, ne-am angajat cu coloana de mașini pe drumul către satul Cârțișoara, de unde avea să înceapă bătălia cea mare. Țăranii cooperatori își pregăteau uneltele pentru ieșirea la câmp, scoseseră vitele la soare și aer. Început de primăvară. Dar, pe măsură ce ne apropiam de poalele munților, aerul devenea tot mai rece, vântul bătea puternic în prelatele mașinilor...

Când am intrat în zona pădurilor spre Glăjărie, ne-am întâlnit cu ninsoarea. Codrii de brad vuiau de vânt. Viscolul era aproape și după o oră aveam să-l înfruntăm din față. Ne-am tras căciulile pe urechi, am ridicat gulerele mantalelor și am început întinderea taberei de corturi. Cui i-ar fi venit să creadă în dimineața acelei zile că spre seară vom trece printr-o aspră încercare de ger și viscol? Am lăsat organizarea taberei în seama subofițerilor și împreună cu colonelul inginer Musianu și căpitanul inginer Marin Stamen am plecat în recunoaștere”

Întrebat dacă și-au imaginat atunci cum va arăta drumul, căpitanul a răspuns: „Nimeni nu-și putea imagina, nici chiar inginerii”. „Chiar după ce ne-am întors din recunoaștere, am primit înștiințarea că ne-au sosit utilajele și mașinile în gara Arpaș. N-aveam timp de pierdut. Ne-am deplasat în stația CFR și am început afluira lor către punctele de lucru. Totul a decurs în perfectă ordine, cu excepția unor întâmplări neînsemnate. Un șofer își pierduse cheile de contact și nu putea să-și pornească mașina, unul apucase pe un drum ocolitor și se rătăcise, altul a avut o pană de cauciuc și a trebuit să fie remorcat. Când ne-am culcat după miezul nopții, viscolul devenise și mai sălbatic. De-abia pusesem capul pe pernă și sunt anunțat că vântul a smuls un cort care nu era suficient de trainic ancorat. După ce i-am ajutat pe ostași, m-am culcat din nou. La puțin timp, iarăși m-am trezit. Într-un cort nu funcționa instalația de încălzire, un soldat își rătăcise sacul, un planton raporta că a văzut o haită de lupi sub liziera pădurii. Așa a trecut prima noapte. Acum mă gândesc la ea cu nostalgie”.

Prima zi de pe șantirul Transfăgărășanului a fost povestită și de alții.

Locotenent major Gheorghe Stanciu: „Mașinile ne-au adus la Glăjărie pe data de 3 aprilie 1970. Eram cu 60 de ostași. Nici nu și-au lăsat bine cuferele din mâini și vine căpitanul Andrei Muscă spunându-ne că trebuie să urcăm la cota 1234, la Bâlea-Cascadă. Aveam misiunea să organizăm acolo o nouă tabără șiș să începem lucrul. Am plecat imediat. Băieții aveau bagajele grele, nu erau învățați cu urcușul, zăpada era până la brâu și foarte frig. De abia după cinci ore am ajuns. L-am găsit acolo pe maiorul Dumitru Teodorescu. Ne-a întrebat de ce nu am trimis bagajele cu funicularul. Am rămas uimiți. Nu știam, nu ne-a spus nimeni că între Glăjărie și Bâlea-Cascadă există un funicular. A doua zi am și început să muncim. Am curățat terenul marcat, de copaci și crengi, iar pe 7 aprilie am făcut primele derocări. A fost foarte greu din cauza nămeților, a gerului și, pe deasupra, nici nu aveam ce ne trebuie. Era normal să fim dotați cu un motocompresor pentru baterea găurilor în stâncă, dar acest utilaj promis pentru începutul lui aprilie ne-a sosit la sfârșitul lui mai. Am recurs la multe improvizații, la eforturi mari”.

Întâmplări și amintiri de la construcția Transfăgărășanului

Nicolae Mazilu, comandantul Detașamentului-Nord: „Prin iunie 1972 fusesem la o ședință la cabana Bâlea-Cascadă. Am terminat-o după ce s-a întunecat. Știam că plouase, dar nu ne dădeam seama cât de mare fusese ploaia. Ne-am urcat în mașină ca să coborâm la Glăăjărie, unde eram cazați. Se afla cu mine și colonelul Musianu. După câteva sute de metri, observăm că drumul se așternuse cu un fel de grohotiș căzut de pe versant. Șoferul a zis că trece peste el. Nu l-am lăsat. Am coborât să vedem despre ce-i vorba. În acel moment, auzim zgomotul sinistru al căderilor de bolovani. Am luat-o la fugă în direcția opusă, strigându-i șoferului să dea înapoi. Eram la vreo cinsprezece metri în spatele mașinii. Deodată, calc pe-o piatră, îmi fuge de sub bocanc și cad într-o groapă cu apă și noroi. Mașina venea îndărăt spre mine. Nu mă puteam mișca. Musianu striga la șofer să oprească, dar el nu înțelegea. Credea că-i spune să se grăbească. Pur și simplu, picioarele nu mă mai ascultau, parcă paralizasem. Vedeam moartea cu ochii. Mașina se apropia de mine și nu puteam face nicio mișcare. Era ca în coșmarurile din vis când vrei să strigi, dar glasul ți se oprește în gât, vrei să fugi, dar ai plumb în picioare. Încă doi-trei metri și mașina e cu roțile peste mine. Atunci, printr-un ultim efort de voință, izvorâtă poate din spiritul de conservare, am izbutit să mă rostogolesc câțiva pași. Mașina s-a oprit cu roțile din spate în groapa în care mă aflasem doar cu o secundă în urmă”.

Inginerul șef Constantin Vână povestește despre o întâmplare de pe 8 iunie 1970 care a făcut ca numele mai multor ostași să fie săpate într-o piatră lângă Pârâul Alunișului: „Se stârnise o ploaie torențială, atât de dese vara care te obligă să-ți găsești oriunde adăpost. Ostașii care lucrau aici s-au ascuns sub acest pod (un pod de beton care trece peste râu). Era un acoperiș perfect. Și-au făcut un foc și nu le mai păsa de ploaie. Pârâul Alunișului începuse să crească, să vină tot mai tulbure și mai vijelios. Dar podul era larg,albia adâncă, avea pe unde trece. Mai aveau doar câteva zile până la trecerea în rezervă. Vorbeau despre ce o să facă fiecare, unde va lucra, cu cine se va însura, ce casă își va construi. Planurile de viitor apropiat i-au furat cu totul, nici nu mai vedeau în jurul lor. Dar ce să vadă? Ploaia se mai potolise, iar pârâul parcă tot scădea în loc să crească. N-au bănuit ce urmează. Undeva în susul pârâului se crease un baraj din bolovani și copaci desrădăcinați, în spatele căruia a început să se adune apă multă. S-a tot adunat în lacul acela apă, până ce presiunea ei a rupt zăgazul din cale și s-a revărsat dintr-o dată și pe neașteptate, în tunete de trăsnet, de parcă însuși muntele se prăvălea la vale. A rupt stânci, a smuls copaci, a măturat totul. Doar podul nu s-a putut rupe, podul de piatră, pe care îl zidiseră ei și care trebuia să dureze mai mult decât o viață de om, cât viața mai multor oameni la un loc...”

Inaugurarea

Inaugurarea drumului a avut loc pe 20 septembrie 1974, de către președintele României, Nicolae Ceaușescu. „Această construcție realizată la o asemenea înălțime nu a fost deloc ușoară. Dar faptele au demonstrat că nici stâncile, nici înălțimile, nici viscolul, nici ploaia, nici furtuna nu pot  împiedica realizarea unei opere mărețe atunci când cei ce și-au propus acest țel sunt hotărâți să înfrângă orice greutăți”, se lăuda acesta, aclamat de mulțimea prezentă. A urmat tăierea panglicii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi