Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Wizz Air suspendă trei curse de pe aeroportul sibian. Temporar

Wizz Air suspendă trei curse de pe aeroportul sibian. Temporar

Compania de zboruri cu cea mai amplă activitate pe Aeroportul internațional Sibiu a decis să suspende, temporar, trei din cele 11 rute pe care le operează de aici.

Pe 25 octombrie va avea loc ultima cursă, din acest an, către Basel de pe Aeroportul din Sibiu. La fel, ruta Sibiu – Copenhaga are programată ultima cursă pe 26 octombrie, în timp ce ultimul zbor din acest an către Bruxelles Charleroi va avea loc pe 27 octombrie. Pentru restul anului, cursele către cele trei destinații vor fi suspendate, având în vedere politicile comerciale ale companiei maghiare. Care le oferă celor afectați de aceste suspendări “reprogramarea gratuită pe zboruri alternative“ sau rambursarea integrală a prețului plătit pentru bilete. “Ca o practică normală în industria aviatică, Wizz Air monitorizează în mod constant performanța rutelor sale pentru a permite celor mai populare servicii să aibă cele mai mici prețuri posibile, așadar, rețeaua Wizz din România a fost optimizată în consecință. Pasagerii cu rezervări afectate de aceste schimbări sunt informaţi şi li se oferă posibilitatea reprogramării gratuite pe zboruri alternative Wizz, rambursarea integrală a biletului plătit sau li se oferă 120% credit din rezervarea originală în contul Wizz“, arată reprezentanții companiei Wizz Air, la solicitarea Turnul Sfatului.

Planurile companiei sunt de a relua cursele pe aceste rute din primăvara anului viitor: din 31 martie către Elveția, din 1 aprilie către Danemarca și, din 2 aprilie, către Belgia. Potrivit informațiilor transmise de cei de la Wizz Air redacției Turnul Sfatului, și în 2019, zborurile pe aceste rute ar urma suspendate înaintea venirii iernii.

În acest moment, cei de la Wizz Air efectuează de la Sibiu zboruri către Belgia (Brussells Charleroi), Danemarca (Copenhaga), Franța (Paris Beauvais), Germania (Dortmund, Frankfurt Hahn, Memmingem și Nuremberg), Israel (Tel-Aviv), Spania (Madrid), Elveția (Basel) și Marea Brianie (Londra Lutton). Cele trei rute care sunt suspendate pe cursul iernii au fost deschise anul acesta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Adevarul doare

Acum 6 ani

Ce sa zboare sibienii?... atata vreme cat ei fac cumparaturi la Dumbrava, Obor si calatoresc la Jina si la parinti la Valcea...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion ionescu

Acum 6 ani

Vai cat de dur, dar adevarat! Mai e vreo unul mândru pe aici, ca ziceau ei a Sibiul e Las vegas si in restul tarii sunt doar primitivi. Poftim raspunsul
Raspunde

Larissa Muica

Acum 6 ani

Pe cand zboruri spre Braila si Ancona??
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Miruna Perisoreanu

Acum 6 ani

Mai bine s-ar desfiinta wizzul si am zbura cu o companie romaneasca, sa ramana banii in tara nu sa ii dam la altii ca ne iau piele de pe noi! Mai bine mergem cu Atlassibul ca e firma romaneasca din Sibiu.
Raspunde

Ioji

Acum 6 ani

Din pacate seriozitatea acestei companii este serios periclitata, anuleaza zboruri, fara sa anunte preventiv intentia de anulare curse. Dupa cum se pare nu este o politica de eficientizare a curselor ci reprogramarea pe alte destinatii europene. Singurul zbor catre Italia (Milano) a fost anulat cand avea curse pline. Rambursarea biletului sau reprogramarea nu inseamna ca au rezolvat situatia, ci doar ca au facut minimul posibil ca sa nu aiba contestatii. Persoanele care au achizitionat biletele anticipat cu cateva luni, nu vor mai rezerva cu aceasta companie, ci vor cauta alternative cu companii serioase. Din pacate am fost in aceeasi situatie, cand am achizitionat bilete Milano - Sibiu in 04 ianuarie, iar in 09 ianuarie am primit e-mail de anulare curse Milano- Sibiu. Din pacate ceea ce am obtinut a fost doar schimbarea biletelor. Nu s-a tinut seama de celelalte zboruri achizitionate pana la Milano si nici de cheltuielile cu transferurile de la Bucuresti la Sibiu. Consecinta a fost achizitionarea biletelor pentru anul viitor cu o alta companie care ajunge tot la Sibiu.
Raspunde

nobody like everybody

Acum 6 ani

Wizzair nu mai e de mult o companie low costs A devenit o companie aroganta care Insa are expunere suficienta cat sa se faca solicitata de calatori... By the way, ca sa o " ard " pe engleză ca se poarta.......Luton se scrie cu un singur "t" , dar autorul articolului crede ca e mai cool sa scrie cu dublu " t "..... On topic: Wizzair de cacao.....
Raspunde

Opensky

Acum 6 ani

GENIAL STUDIU DE PIATA. Nu trebui sa fii un geniu ca sa stii de la bun inceput ca BASEL si COPENHAGA (dar si Bruxelles) nu vor fi NICIODATA destinatii importante pentru Sibiu. Uite ce mirare acum!! S-a mai spus despre Milano: anularea cursei respective a fost o prostie. Mai intreb: ROMA este chiar o destinatie de nimic din punctul de vedere al vanzarilor dinspre si catre Sibiu? Sau trebuie sa mai asteptam sa vina Ryanair sa avem curse si catre Italia?
Raspunde

X

Acum 6 ani

De unde sa stie Olteanu, Valceanu,Gorjanu(pastavi si descultii) sa zboare. Ei merg cu bmw-ul 1,2,3 zile in continuu si dorm in el, decat sa mearga cu avionul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus