Vineri,
30.07.2021
Cer Senin
Acum
20°C

Peste 500 de elevi înscriși la Școala Populară de Arte și Meserii. Consiliul Județean promite proiect care va rezolva problema spațiului

Peste 500 de elevi înscriși la Școala Populară de Arte și Meserii. Consiliul Județean promite proiect care va rezolva problema spațiului

Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu a avut astăzi ceremonia de deschidere a noului an școlar. Cu toate acestea, cursurile vor începe oficial de-abia pe 1 octombrie. Conducerea unității anunță un număr record de înscriși anul acesta, iar Consiliul Județean Sibiu promite în curând un proiect menit să le ofere mai mult spațiu de desfășurare elevilor și profesorilor.

Noul an școlar aduce la Școala de Arte și Meserii un număr și mai mare de elevi. Nu mai puțin de 572 de candidați au fost admiși la cursurile din 2018, iar cel mai în vârstă învățăcel are 77 de ani.

„Iată, oameni din diverse domenii de activitate ne bat la porțile școlii. Spre exemplu, la examenele cursului de canto popular am avut o doamnă arhitect de 66 de ani și un medic stomatolog de 77 de ani. Ne-au încântat în modul cel mai frumos. Stomatologul ne-a prezentat la începutul examenului o doină care ne-a dezarmat complet, la modul frumos. Ne bucurăm că avem un număr tot mai mare de elevi de la an la an. Cel mai căutat curs este chiar cel de canto popular. Toată lumea vrea să cânte. Desigur, nici la restul secțiilor nu sunt mai puțini, bineînțeles”, spune directorul instituției, Alina Pinca.
Pentru scurt timp, în postura de învățăcel a fost chiar Daniela Cîmpean, actuala președintă a Consiliului Județean Sibiu. Acum, din funcția pe care o ocupă, promite că se va ocupa de școală, dar din alt punct de vedere – are în discuție un proiect care va mări spațiul disponibil pentru numărul tot mai mare de elevi.
„Eram cât pe ce să fiu absolventă a Școlii Populare de Arte și Meserii. Înainte să intru în Consiliul Județean, începusem cursurile de pictură, însă faptul că am intrat în CJ și școala era subordonată consiliului, am decis că pentru a evita un posibil conflict de interese va trebui să renunț la această frumoasă activitate. După ce închei cu Consiliul Județean o să mă întorc ca elevă la această școală. Deocamdată însă, avem în lucru problema lipsei spațiului. Faptul că de la an la an numărul elevilor crește, ne arată clar că trebuie să intervenim în această privință. Avem câteva idei și imediat ce alegem un proiect o să anunțăm”, a spus Daniela Cîmpean.
Taxa de școlarizare este de 500 lei/an la canto popular, restul cursurilor fiind 450 lei/an.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus