Reporterul Turnul Sfatului este observator la Referendum din partea unei formațiuni politice și va transmite live, pe toată durata Referendumului, cum decurge procesul de votare. Vom avea astfel ocazia de a asista la corectitudinea procesului electoral și de a relata în direct tot ce se întâmplă dintr-una dintre cele mai aglomerate – cel puțin în teorie, secții din vot din Sibiu.
Actualizare ora 20:40
În jur de 50 de sibieni s-au adunat în Piața Mare și ascultă „Acolo este țara mea”, la megafon. Pregătiți cu 3 sticle de șampanie, așteaptă încheierea oficială a Referendumului pentru a sărbători. Oamenii strigă „PSD Ciuma Roșie” și „Afară, afară, cu PSD din țară”.
Actualizare ora 19:22
A dispărut orice urmă de entuziasm, toată lumea e obosită și așteaptă ora 21.00. Mai vine câte un votant rătăcit, unul la 30 de minute. Membrii comisiilor deja analizează procedurile pentru încheierea procesului de vot. De acum înainte totul e birocrație, Referendumul a picat și a căzut în plan secund.
Actualizare ora 17:40
După reacțiile tuturor membrilor din comisii, care primesc mesaje de la partide, e deja cert că Referendumul nu va fi validat. Prezența la vot este extrem de redusă în continuare.
Actualizare ora 17:00
Starea de acalmie se prelungește. Votează câte un om la un sfert de oră, în majoritatea timpului membrii secțiilor stau degeaba, dezleagă rebusuri, butonează telefoanele și așteaptă să treacă vremea. Cel puțin în Sibiu e clar acum, Referendumul este un eșec.
Actualizare ora 16:00
E ora siestei. Soarele de după masă și-a făcut culcuș în secția de vot, iar lumea e aproape adormită. Referendumul își face și el siesta - momente foarte lungi și interminabile trec și nimeni nu vine să voteze.
Actualizare ora 13:44
Cu siguranță numărul sibienilor care vin să voteze este mai mare, se vede asta cu ochiul liber, nu este nevoie de date statistice pentru a observa. Chiar și așa însă, numărul total, cel puțin pe Sibiu, este mult sub necesaul pentru atingerea referendumului. La cum se prezintă lucrurile acum, în secțiile de vot, doar o minune mai poate face ca Referendumul să fie validat.
Actualizare ora 12:32
Mai multe persoane renunță să voteze după ce văd buletinul de vot și citesc întrebarea. Spun că auziseră ceva dar nu credeau. Au vrut să se convingă că pe buletin nu scrie nimic de homosexuali și familie, scrie doar că să facă ce vrea Parlamentul. ”Parlamentul ăla condus de Dragnea? Păi cum să votez pentru el! Să facă Dragnea ce vrea?”.
Actualizare ora 11:53
Ce e val ca valul trece. S-a revenit la rimul de votare de un om la un sfert de oră. Anunțul că prezența în județ este de 5,4 % nu miră pe nimeni la urne.
Actualizare ora 11:01
Se vede imediat că s-a încheiat slujba la biserica din zonă. E un val simțitor de enoriași care vine să voteze. Dacă ar fi așa toată ziua, s-ar atinge lejer pragul, însă nimeni nu știe cât va dura. În niciun moment al zilei de ieri numărul votanților nu a fost atât de mare.
Actualizare ora 10:27
Nu se întâmplă mare lucru, lumea se gândește ce să mănânce la prânz. Doar PSD și USR oferă delegaților câte o plasă cu mâncare (sandviș) și apă, restul se descurcă cu bani de acasă, că cei 10 lei pe zi oricum nu le ajung. Unii fac chete pentru pizza și începe celebra discuție ”care e cea mai bună pizza din oraș”.
Actualizare ora 9:45
Se apropie ora 10:00 și toți delegații pregătesc raportările către partide. La prima vedere se pare că numărul votanților este cert în creștere în comparație cu ce s-a întâmplat ieri. Toată lumea se întreabă dacă această creștere a numărului de votanți este suficientă pentru atingerea pragului de 30% în vederea validării. Media de vârstă însă a rămas aceeași, de la 60 de ani în sus.
Actualizare ora 09:04
E mai liniște decât ieri, dar mai multă eleganță din partea celor care vin sa semneze, semn că merg la biserica. Tot oameni în vârstă. prin unele secții au început să asculte muzică de relaxare, așa în surdină. Toți se încurajează și sunt pregătiți să rezistăm până la final în aceeași notă ca ieri. Numărul votanților pare a fi în creștere, însă foarte puțin.
Actualizare ora 08:44
Valul întârzie. Numărul celor care votează rămâne extrem de scăzut, comparabil cu ziua de ieri. Se așteaptă încheierea slujbei la biserică.
Actualizare ora 8:00:
După o oră de vot avem 2 votanți. Un cuplu care pleacă azi în vizită și au vrut să apuce să voteze. În rest, liniște și pace. „Hai că mai avem un pic și ziua-i gata”, se încurajează oamenii.
Știre inițială:
Pentru cei implicați în organizarea Referendumului ziua a început la 06:00. De pe geamul sălii de clasă se văd blocurile adomite. S-au defăcut sigiliile lăsate peste noaste, s-a deschis secția și lumea sforăie. Nici razele soarelui nu se văd printre blocuri.
Spre deosebire de ziua de ieri acum lumea știe la ce să se aștepte. Mulți au venit cu tablete, încărcătoare la telefoane, teanc dublu de ziare și reviste.
Pe de altă parte, absolut toată lumea e convinsă că numărul votanților va fi mult mai mare. Rezultatele de ieri reprezintă un șoc, iar faptul că azi e duminică și lumea nu mai pleacă la muncă e un motiv în plus să vină la vot. Dintre cei care și-au propus să voteze. În prima parte a zilei ne așteptăm la un val de votanți, cu preotul în frunte, când ies de la biserică. Nu-i acuză nimeni de nimic, pur și simplu asta vorbesc oamenii prin secții, judecând în baza campaniei pe care a făcut Biserica pentru Referendum. Om vedea... deocamdată, cafea!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piata Mare , Jamie Oliver , referendum , alegeri , Ciuma Roșie , votare , Reporterul Turnul Sfatului , reportaj , sectia de vot , stiri sibiu
Vizualizari: 12429


Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Emil
Acum 35 minute
Hermannstädter
Acum 37 minute
Emil
Acum 37 minute
???
Acum 39 minute
@5