Vineri,
05.06.2020
Innorat
Acum
26°C

Cazan îi răspunde lui Trif: Tinerețea dvs. în politică nu vă scuză să apelați la jigniri

08 Octombrie 2018 21:22

Cazan îi răspunde lui Trif: Tinerețea dvs. în politică nu vă scuză să apelați la jigniri

Liberalul Mircea Cazan a transmis un drept la replică în urma reacției PSD Sibiu la referendumul desfășurat sâmbătă și duminică în care-l invită pe liderul local social-democrat la mai multă moderație și respect. ”Doresc să precizez următoarele și citez: ”…falsitatea liberalilor s-a manifestat și în comisiile din Parlament, unde au votat împotriva acestui demers democratic, pentru ca, mai apoi, în plen, să voteze „pentru” doar de ochii lumii”, sunt total false. Doresc să-i amintesc domnului președinte PSD Sibiu, Bogdan Trif, că fără votul liberalilor din Senat, acest referendum nu avea loc. Întrucât dl. Trif  nu este parlamentar și nu a fost în parlament când au avut loc voturile în comisii și în plen, nu cunoaște cum a avut loc votul. Acest fapt, însă, nu îl scutește pe dl. Trif, să se întoarcă la cei 7 ani de acasă, petrecuți în Sibiu și să folosească un limbaj adecvat când se adresează unei doamne sau președintelui țării”, a transmis Cazan.

Senatorul spune că fără PNL, desfășurarea referendumului nu se putea desfășura. ”Pentru informarea corectă a populației și a d-lui Trif precizez că pentru desfășurarea acestui referendum trebuia 2/3 din voturi în Senat, iar cu excepția USR-ului și a unor colegi de la UDMR au votat și “falșii liberali” cum îi categorisiți dvs., iar votul a fost deschis prin apel uninominal. Tinerețea dvs. în politică nu vă scuză să apelați la jigniri și la cuvinte ce trec pragul bunului simț”, a mai scris Cazan.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Branțu de la pantof

Acum 1 an

Aline iar imcepi !!!!!!! offff !!!!!!!!! nu ne mai facem bine !!!!!!!!!!!
Raspunde

Mhircia

Acum 1 an

Păi și el e tot fiu de securiști ca și tine Mircea!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

jos comunstii

Acum 1 an

bai fratilor...ajunge...stop...reveniti la autostrazi ,spitale,scoli,reducerea birocratiei,profesionalizarea autorităților.....m-am saturat pana peste cap de lupta cu morile de vant...toti sunteti o apa si un pământ..din ala galben....nefertil
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Republica Teleormăneană România

Acum 1 an

Nah, la aerisit măsele sunt experți toți! Domnul Cazan, cu evidențiază și dânsul e politician cu state vechi, realizările sale sunt evidente, remarcabile dar lipsesc cu desăvârșire!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus