Anul acesta, numărul 100 a avut conotații speciale pentru NTN-SNR Rulmenți: 100 de ani de la Marea Unire din 1918, 100 de ani de existență a NTN Corporation, 11x100 angajați! Un an în care ne-am asumat noi obiective pe plan economic și social și am întărit responsabilitatea către parteneri și comunitate.
Am sărbătorit aniversarea de 100 de ani de existență a companiei cu colaboratori vechi și noi, cu familiile noastre, ne-am încurajat sportivii la Maratonul Internațional al Sibiului și la Cupa Sponsorilor din cadrul Turului Ciclist al Sibiului. Am continuat proiecte de implicare socială și integrare profesională, pentru care am primit recunoaștere internațională.
Dorind să contribuim la crearea unei atitudini responsabile și voluntare față de mediu, am pornit, pentru al doilea an la rând, pe biciclete, spre Cibin, pentru a ne respecta angajamentul de ecologizare a malurilor în zona Libertatea. Cei 40 de voluntari s-au împărțit în două grupuri pentru a acoperi ambele maluri ale Cibinului și au umplut 40 saci cu 280kg deșeuri, din păcate netriabile, datorită contaminării lor.
Mulțumim celor de la Rennes Caffee, care ne-au văzut lucrând în zonă și ne-au răsplătit cu cea mai binevenită cafea!
A gândi verde înseamnă a ieși din limitele cotidianului și ale rutinei, într-un efort civic de echipă. Valorile pe care NTN-SNR Rulmenți le promovează susțin angajamentele companiei către oameni, mediu și calitate.
Credit foto: Victor Ciungan (elev în clasa a XII-a, Liceul Avram Iancu, al treilea an în practică la NTN-SNR Rulmenți)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Maratonul Internațional , Marea Unire , Rennes Caffee , NTN-SNR Rulmenţi Sibiu , Cupa Sponsorilor , Turului Ciclist , NTN SNR RULMENTI , Victor Ciungan , Rulmenţi Sibiu , Liceul Avram Iancu
Vizualizari: 3887
Ultimele comentarii
Acum 58 minute
Stat de drept
Acum 1 oră
Ciobanul
Acum 1 oră
@Asdfasdf
Acum 1 oră
Luca
Acum 1 oră
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??