Din cele 767 de cazuri cu risc iminent identificate de polițiștii sibieni în cursul anului trecut, jumătate au rămas fără măsuri preventive imediate, deoarece victimele au refuzat emiterea unor ordine de protecție provizorii pe numele agresorilor.
2.820 este numărul intervențiilor pe care polițiștii sibieni le-au contabilizat în cursul anului trecut în ceea ce priveşte activitatea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii asociate violenţei în familie. 90% din aceste intervenții au fost efectuate ca urmare a apelurilor făcute prin intermediul 112, restul de 288 de cazuri fiind sesizate prin alte modalități.
Însă jumătate din victime au refuzat ca autoritățile să îndepărteze de îndată agresorii. „Au fost identificate 767 de cazuri cu risc iminent, fiind emise 390 de ordine de protecție provizorii, iar în 377 de cazuri victima a refuzat emiterea acestuia”, se arată în sinteza activității pe anul 2025 a Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Cele 390 de ordine de protecție provizorii cu care, totuși, victimele au fost de acord au fost emise, în special, pentru acte de violență petrecute „la oraș”: 231 sunt în mediul urban și 159 în mediul rural.
„Instanțele de judecată au emis 297 ordine de protecție, 133 dintre acestea provenind din ordine de protecție provizorii”, se mai arată în sinteza citată.
Numărul refuzurilor este, totuși, în scădere: în 2024 două treimi dintre victime refuzau emiterea unui astfel de ordin, în special pentru că asta ar fi însemnat implicit îndepărtarea agresorului din locuință.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 262


Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Un român
Acum 41 minute
Client
Acum 44 minute
Io
Acum 51 minute
Hârtia Nu Oprește Violenta
Acum 1 oră
Aristide