Propunerea de demitere a procurorului general, cenzurabilă de instanța de judecată

O aprigă dispută pe marginea semnificației raportului prin care Ministrul Justiției a propus demiterea Procurorului General al României. Întrebări: ce este acest act și dacă este sau nu supus vre-unui control sau este pur și simplu necenzurabil.

În interpretarea dată problemei de hotărârea nr. 358/2018  a CCR, decizia de demitere din funcția publică de procuror general pe care Președintele României o poate da în temeiul art.94 lic. din Constituție, este total dependentă și subordonată propunerii înaintată în acest sens  de Ministrul Justiției. În consecință, Președintele nu poate cenzura propunerea sub aspectul temeniciei și legalității acesteia, ea, decizia având prin aceasta un caracter, formal, subsidiar, trebuid să se conformeze în totul propunerii. Această interpretare s-ar întemeia pe disp.art.132 din Constituție care arată că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiției. De aici, Ministrul Justiției la rândul său trage concluzia că actul său, bazat pe un text constituțional, ar scăpa controlului judiciar. Că el n-ar fi supus nici controlului CCR deoarece nu intră în competența precis determinată a acesteia. Mai departe, de aici ar rezulta un lucru straniu și înfricoșător, că  Minisrul Justiției poate adopta acte necenzurabile de care depinde soarta oamenilor.

Ministrul Justiției, ca orice ministru de altfel, are atribuțiuni și competență administrativă în sfera de activitate a ministerului pe care îl conduce. Art. 132 din Constituție a extins autoritatea M.J.  și asupra activității manageriale ale procurorilor, ca o excepție de la această regulă. Această extindere chiar dacă este operată printr-o normă constituțională nu schimbă cu nimic natura juridică a actelor ministrului ca organ aparținând puterii executive. Ele nu devin acte constituționale caz în care ar fi fost cenzurabile de CCR, nici acte de autoritate judiciară care sunt specifice exclusiv autorității judecătorești. Ca atare el nu poate controla activitatea judiciară a unui procuror ci numai activitatea administrativ-managerială a acestuia ceea ce-i conferă actului său caracterul unui act pur administrativ.

Potrivit legii, actele administrative sunt supuse controlului judecătoresc sub aspectul legalității și temeiniciei lor iar persoanele vătămate în drepturi prin aceste acte au calea contestării lor pe cale judecătorească.

În mod normal, propunerea M.J. de demitere a unui procuror ar trebui să se mărginească la denumirea sa, aceea de simplă propunere, de vreme ce decizia de demitere ca și deopotrivă răspunderea consecințelor ei revine, potrivit Constituției, președintelui țării. În mod specific art.94 lit. c  i-a dat președintelui competența de numire în funcții publice ceea ce i-ar atrage și răspunderea asupra consecințelor acesteia și de unde ar deriva și controlul judecătoresc asupra temeiniciei și legalității ei. Decizia susmenționată a CCR a inversat cu de la sine putere lucrurile, acordând caracter de decizie propunerii de demitere a M.J. câtă vreme ce propunerea este obligatorie, Președintele trebuind să se conformeze acesteia. Aceasta însemnează mai departe că efectele juridice ale demiterii sunt transferate de pe terenul celui care emite decizia pe terenul celui care face propunerea, dacă așa a putut gândi juridicește o instanță de talia CCR. Dar așa fiind și cum decizia CCR este obligatorie fără drept de discuție, decizia președintelui devine un act pur formal, iar propunerii de demitere i se acordă puterea pe fond, ea, propunerea de demitere se constituie într-un veritabil act administrativ producător de efecte juridice, în speță anularea dispoziției prin care a fost numit un procuror general și desfacerea contractului de muncă.

Cum în concepția statului de drept nu se poate admite ca un act care aduce atingere  drepturilor sau libertăților unui cetățean să fie discreționar, nesupus nici unui control, Procurorul General al României este în totul îndrituit să atace în justiție propunerea de demitere iar justiția să o aprecieze ca un act administrativ, emanând de la  un organ al administrației și ca atare supus controlului și verificării sub aspectul legalității și temeiniciei lui. În acest caz, decizia președintelui asupra demiterii trebuie amânată și dată în funcție de soluția instanței de judecată.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi