Până la sfârșitul anului calendaristic noul inspector școlar general din Sibiu va anunța ce măsuri va lua pentru ca activitatea instituției să fie mai bună. În ziua în care a fost prezentat subalternilor săi, Emilian Marius Novac a calificat învățământul sibian ca fiind unul performant, dar a numit principalele probleme care trebuie rezolvate.
Emilian Marius Novac vine la conducerea IȘJ Sibiu după ce a condus Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig timp de 15 ani. Acesta a fost prezentat colectivului instituției de către subprefectul Horațiu Marin, după care a chemat jurnaliștii la o conferință de presă.
Novac s-a lăudat că a reușit să transforme liceul din Avrig într-o instituție școlară model pentru județul Sibiu, reușind să modernizeze clădirea cu fonduri europene. „Astăzi este un model, are o dotare exemplară. Are avizele la zi, inclusiv autorizația ISU care a fost cel mai greu de obținut”, a spus noul inspector școlar general din Sibiu, prezicând că experiența managerială acumulată la Avrig îl recomandă pentru această funcție.
Potrivit noului șef al IȘJ Sibiu, învățământul sibian „este unul de calitate”, argumentând prin faptul că „am deținut locul 1 la BAC acum 2 ani, locul 5 anul trecut, ceea ce ne încurajează să credem că învățământul sibian poate să asigure performanța sibiană”. Chiar și așa, Novac a evidențiat câteva direcții în care crede că este necesară intervenția atât a IȘJ Sibiu, cât și a autoorităților locale.
Multe școli din Sibiu nu au autorizație ISU
„Avem în vedere câteva programe urgente cu privire la siguranța elevilor, la prevenirea violențelor în mediul școlar, la eliminarea segregării din școli, la reducerea absenteismului școlar, care după cum știți este deja un fenomen. Toate aceste elemente vor sta în atenția IȘJ în cel mai scurt timp. Sper să găsim împreună soluțiile și programele cele mai adecvate pentru a rezolva aceste probleme, pe termen scurt.Amintim că la începutul anului de învățămnt 2018-2019 IȘJ Sibiu raporta un număr de 37 de instituții școlare cu personalitate juridică ce nu posedă autorizație ISU de securitate la incendiu. În schimb, toate au autorizație sanitară.Pe termen lung, ne dorim investiții, ca multe școli să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea bazei materiale. Îmi doresc să am o legătură și o comunicare bună cu autoritățile locale și să reușesc, sper, să prioritizez faptul că multe din școli din Sibiu nu au autorizație ISU. Și atunci se impune de urgență o implicare comună a tuturor factorilor decizionali pentru a realiza toate cerințele pentru a putea obține autorizația ISU la toate școlile care nu o au încă”.
Astfel, Emilian Marius Novac a spus că odată cu instalarea sa la șefia IȘJ Sibiu va face o analiză în cel mai scurt timp a tuturor compartimentelor, urmând a fi verificată activitatea managementului resurselor umane, a domeniului ce ține de curriculum și inspecție școlară, departamentele financiar, administrativ etc. „În funcție de observațiile pe care o să le am, de ceea ce o să găsesc acolo, o să fac corecțiile necesare, dacă sunt necesare, în așa fel încât activitatea IȘJ să fie una de calitate”, a adăugat Novac. Inspectorul școlar general a precizat că analiza va fi făcută până la sfârșitul annului calendaristic. „Le-am spus colegilor că vreau să formez o echipă din toți membrii IȘJ, să găsim ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină”, a concluzionat Emilian Marius Novac.
Citiți mâine un scurt interviu cu noul inspector școlar general din Sibiu. Emilian Marius Novac spune cine trebuie să se implice în rezolvarea problemelor din învățământ, care e cea mai grea parte în comunicarea cu autoritățile locale, dacă se simte influența politicului în modernizarea învățământului, dar și cum răspunde când este întrebat cine l-a propus pentru șefia IȘJ Sibiu și dacă a fost sau nu membru de partid.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2421
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Hermannstadt
Acum 6 ore
Barosanu
Acum 6 ore
Emil