USR a prezentat sâmbătă cifrele unui sondaj de opinie pe luna octombrie realizat de IMAS la comanda Uniunii. Decizia USR a venit după ce ziarul Adevărul a prezentat alte date, susținând că este vorba de aceeași analiză sociologică.
În sondajul publicat vineri de Adevărul, PSD avea aproape 32%, explicația fiind dată de faptul că social-democrații au profitat de pe urma comunicării lor în urma referendumului pentru modificarea Constituției.
A doua zi, USR a publicat oficial datele aceluiași sondaj, iar PSD are mai puțin decât în luna septembrie. În plus, nici USR nu avea o creștere de până la 14,3%, ci doar la 13,1%. ”USR crește în sondaje, dar și ca partid cu noi membri și filiale. În prezent, USR are peste 6100 de membri activi și 200 de filiale. În doar două luni de zile, partidul a crescut cu 1100 de membri, iar cea mai mare filială este Diaspora, cu peste 500 de colegi. Le mulțumim celor care au ales să vină alături de noi pentru a schimba vechea și corupta clasă politică, dar și susținătorilor care donează pentru USR sau se implică ca voluntari în proiectele noastre”, se arată în sondajul publicat de USR, realizat de IMAS.
Ziarul Adevărul a anunțat vineri că este vorba de un sondaj IMAS, comandat de USR.
Datele pe luna octombrie 2018 prezentate de USR
PSD – 27,6%
PNL – 21,9%
USR – 13,1%
MRI – 9,6%
ALDE – 10,6%
PMP – 4,1%
UDMR – 4,7%
PNTCD – 1,2%
PRU – 0,3%
PRM – 1,6%
Alt partid – 5,3%
Datele prezentate de ziarul Adevărul
PSD – 31,9%
PNL – 26,1%
USR – 14,3%
ALDE – 11,6%
MRI – 10,7%
UDMR – 5,4%
Datele prezentate de Adevărul pentru luna septembrie
PSD – 28,1%
PNL – 27,1%
USR – 9,5%
ALDE – 11,4%
MRI – 10,1%
UDMR – 5,6%
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2112
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
X-ulescu
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
Kokos