Joi,
27.03.2025
Ceata
Acum
10°C

Verdict de la Comisia Europeană: Evoluţiile din ultimele 12 luni au generat dubii şi regrese

Verdict de la Comisia Europeană: Evoluţiile din ultimele 12 luni au generat dubii şi regrese

Executivul UE recomandă României "să suspende imediat aplicarea legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă" aferente. De asemenea, autoritățile centrale sunt sfătuite să ţină cont în totalitate de recomandările formulate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), precum şi de cele ale Comisiei Veneţia şi ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO).

Comisia Europeană a anunțat astăzi într-o analiză legată de țara noastră că adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România, anunţă Mediafax. Comisia Europeană recomandă suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt. Cu toate acestea, raportul de evaluare din ianuarie 2017 a fost permanent condiţionat de evitarea măsurilor negative care pot genera dubii asupra progreselor înregistrate în ultimii zece ani. Intrarea în vigoare a legilor justiţiei, presiunile asupra independenţei justiţiei în general, în special asupra Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi alte măsuri care subminează combaterea corupţiei au generat regrese ori semne de întrebare privind ireversibilitatea progreselor (...)", se arată în raportul elaborat de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). "Drept rezultat, cele 12 recomandări formulate în raportul din 2017 nu mai sunt suficiente pentru oprirea monitorizării în cadrul MCV, aşa cum fixase obiectivul preşedintele CE, Jean-Claude Juncker. Este necesar ca principalele instituţii din România să demonstreze un angajament clar în favoarea independenţei justiţiei şi combaterii corupţiei, acestea fiind elemente-cheie indispensabile; de asemenea, este necesară restabilirea garanţiilor şi sistemului de control şi echilibru la nivel naţional, pentru a acţiona când există riscul regreselor", precizează Comisia Europeană.

Pentru remedierea situaţiei, Executivul UE recomandă României "să suspende imediat aplicarea legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă" aferente. De asemenea, Bucureştiul este îndemnat să ţină cont în totalitate de recomandările formulate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), precum şi de cele ale Comisiei Veneţia şi ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO).

Protocoalele nu sunt interesante pentru UE

Referindu-se la protocoalele de colaborare între instituţiile judiciare şi serviciile de informaţii din România, Comisia Europeană subliniază că "activităţile agenţiilor de informaţii nu sunt o problemă de monitorizat de către UE", fiind "în afara exigenţelor stabilite în cadrul MCV". "Este rolul instanţelor judiciare să stabilească dacă acuzaţiile specifice privind abuzuri sunt sau nu întemeiate şi ar fi nevoie de o investigaţie imparţială şi transparentă pentru a se stabili dacă au fost eşecuri sistematice de genul colectării ilegale de dovezi ori a unor acţiuni ilegale de influenţare a magistraţilor şi dacă actualele garanţii legale trebuie consolidate. În mod clar, este important să se asigure un cadru în care serviciile de informaţii să fie supravegheate corespunzător, astfel încât delictele să fie investigate şi sancţionate eficient, respectându-se în totalitate drepturile fundamentale, iar publicul să aibă încredere că este asigurată independenţa justiţiei", se arată în raportul Comisiei Europene elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Iohannis: ”Acest accident al democraţiei, care e guvernarea Dragnea-Dăncilă, are cu totul alte intenţii”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat după adoptarea rezoluţiei PE şi publicarea raportului MCV, că acestea reprezintă două note foarte, foarte proaste pentru actuala guvernare, catalogând Guvernul Dăncilă drept un "accident al democraţiei româneşti". "Aceste două chestiuni reprezintă, într-adevăr, două note foarte, foarte proaste pentru actuala guvernare Dragnea-Dăncilă. Această guvernare pe care o consider un accident al democraţiei româneşti. Şi în rezoluţia PE şi în raportul MCV, apar cam aceleaşi lucruri. Românii, majoritatea românilor, şi eu şi mulţi alţii dorim să fim europeni să construim o democraţie solidă, transparentă pentru români. Din nefericire, acest accident al democraţiei care e guvernarea Dragnea-Dăncilă are cu totul alte intenţii şi încearcă să tragă ţara înapoi. Aceste schimbări la legile justiţiei au atras atenţia în mod negativ şi ne aduc deservicii majore. Trebuie să observăm că, de exemplu Dragnea, ca să folosesc o expresie din Caragiale şi <dă-i şi luptă şi luptă>, şi ascunde valizele. Şi se luptă împotriva României. Despre doamna premier nu pot spune că luptă, ţara arde şi doamna premier se ascunde în Arabia", a declarat Klaus Iohannis.

PSD: Într-o fierbere anti-europeană s-a produs o Rezoluţie gândită în termeni electorali

Liderul senatori PSD, Şerban Nicolae, a declarat astăzi că rezoluţia PE privind statul de drept din România şi recomandările MCV reprezintă demersuri inutile, acesta spunând ironic că poate unii îşi doresc să se reîntoarcă la politica anilor '50. „Este imposibil de înţeles la ce ar folosi o asemenea Rezoluţie în PE, pentru că exprimarea unor îngrijorări legate de legile justiţiei arată tardivitatea unui asemenea demers. Referitor la legislaţia penală, suntem în plin proces de elaborare, ceea ce arată prematuritatea acesteui demers. Faptul că se pun la grămadă aceste lucruri cu protestele din august 2018, care sunt sub anchetă penală, arată inutilitatea acestui demers politic. Astfel că suntem în situaţia în care la nivelul PE, într-o fierbere anti-europeană s-a produs o Rezoluţie gândită în termeni electorali ai anului viitor şi mă duce cu gândul la faptul că se va înregistra un scor anti-UE. Din punctul meu de vedere, CE în actuala formulă, probabil profund marcată de sciatică, cu ghilimelele de rigoare, va avea cel mai trist bilanţ după 5 ani, cu Marea Britanie în pragul ieşirii din UE, cu România şi Bulgaria încă ţinute într-o poziţie inutilă, umilitoare şi din punctul meu de vedere nelegală”, a declarat, Şerban Nicolae, citat de Mediafax.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Pierre Richard

Acum 6 ani

Vai, ce nesimtiti. Tocmai ce a zis tatuca dragnea ca mai da o juma de felie de paine la impinge foaie de bujetari, suntem cei mai tari din europa si astia se ia de pesedeu ca sunt niste hoti si incompetenti. Asa ceva
Raspunde

Mihai

Acum 6 ani

Iar nu cunosteti semnificatia cuvintelor... EVOLUTIILE nu pot sa genereze un REGRES... Reformulati ca degeaba ati terminat facultatea... Sau? Chiar ati terminat-o ? DEX: evolutie - Trecere printr-o serie de transformări, faze succesive spre o treaptă superioară; Dictionarul de antonime: antonim= REGRES
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus