Duminică,
05.07.2020
Parțial Noros
Acum
22°C

Premieră a ultimilor ani. Sibiul nu a mai participat la Târgul de Turism al României

23 Noiembrie 2018 19:24

Premieră a ultimilor ani. Sibiul nu a mai participat la Târgul de Turism al României

Pentru prima dată în ultimii ani, Sibiul nu a mai fost prezent la Târgul de turism al României, ediția de toamnă. Eveniment considerat ”de marcă” de către autoritățile locale, târgul de turism a fost ”sărit” deoarece reprezentanții sibienilor spun că și-au canalizat energia pe lansarea programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană.

Cel mai mare eveniment din țara noastră dedicat industriei turistice, Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, s-a desfășurat între 15 și 18 noiembrie 2018, la Romexpo, în Capitală. Organizatorii au anunțat prezența a 215 companii și autorități din domeniu, care și-au prezentat ofertele în fața a 10.000 de vizitatori, plătitori de bilete. ”Romexpo, partenerii săi și agențiile de turism au acordat și la această ediție o atenție deosebită turismului românesc. Zonele cu potențial turistic mare au fost promovate la târg prin intermediul consiliilor judeţene şi locale, astfel încât publicul a avut ocazia de a afla informaţii diverse despre peisajele fascinante ale României, din toate regiunile ţării, despre istorie şi valori culturale artistice şi gastronomice”, se arată într-un comunicat emis după această cea dea 40-a ediție a târgului de turism.

Pentru prima dată în ultimii cel puțin cinci ani (atât cât a putut fi verificat în arhivele on-line referitoare la acest eveniment) Sibiul nu a mai fost prezent la acest târg, pentru a-și descrie oferta. Asta în condițiile în care, de exemplu, la ediția de anul trecut, municipiul Sibiu și Consiliul Județean Sibiu au decis să aibă un stand comun pentru a promova programul ”Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019”. Potrivit arhivei electronice a comunicatelor Primăriei Sibiu, municipiul este promovat la Târgul de turism de la București din anul în care a deținut titlul de Capitală culturală europeană.

”S-a stabilit că nu se va mai participa”

Anul acesta, însă, Primăria și Consiliul Județean au decis ca Sibiul să nu mai fie prezent la ediția de toamnă a târgului (în fiecare an, în luna februarie este organizată ediția de primăvară, iar în noiembrie – cea de toamnă). ”Municipiul și Județul Sibiu participă de mulți ani la târguri de turism din țară și străinătate pentru a promova oferta Sibiului și a împrejurimilor. În acest an însă Târgul de Turism al României a avut loc într-o perioadă în care Consorțiul local care gestionează Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 s-a concentrat pe organizarea evenimentului de lansare a Programului menționat, iar toate resursele umane au fost și sunt implicate în buna desfășurare a acestui eveniment de promovare a acestui proiect de importanță majoră pentru orașul si județul nostru - Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019”, motivează – la solicitarea Turnul Sfatului - reprezentanții Primăriei Sibiu lipsa de la târg.

Aceeași abordare au avut-o și reprezentanții Consiliului Județean Sibiu. ”Atenția a fost îndreptată în special către lansarea programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană. La nivel de Primărie și Consiliu Județean s-a stabilit că nu se va mai participa toamna acesta”, este explicația oferită de CJ Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.

În trecut

La cea mai recentă ediție a Târgului de turism al României, cea din 22 – 25 februarie 2018, Primăria Sibiu, CJ Sibiu și Primăria Mediaș, cu sprijinul Muzeului Astra, au amenajat un stand de 146 de mp, în care au realizat demonstrații de live cooking, degustări de produse tradiționale și au împărțit materiale specifice acestui gen de evenimente. La ediția de toamnă a târgului din 2017 (16 – 19 noiembrie) a fost pentru prima dată când județul și municipiul Sibiu au semnat un parteneriat pentru o participare comună, standul închiriat atunci având o suprafață de 55 de mp (foto principală). ”Participarea județului Sibiu la acest eveniment a fost de o importanță deosebită întrucât a permis promovarea destinațiilor și atracțiilor turistice din județ, a culturii și diversității gastronomice a regiunii și mai ales gustul de poveste al produselor tradiționale, ca un preambul la ceea ce va însemna anul 2019 pentru Sibiu, atunci când acesta va purta titlul de Regiune Gastronomică Europeană și, nu în ultimul rând, întâlnirea cu cei mai importanți tur-operatori, cu media de specialitate și cu turiști individuali”, se arată într-o informare realizată de CJ Sibiu, după ediția de toamnă 2017.

În standul Sibiului au fost promovate prin materiale și metode specifice mai multe localități și zone din județ, dar au fost prezenți și reprezentanți de pensiuni sau diverși producători locali. ”Pe parcursul celor patru zile, la standul județului au poposit peste 2.500 de vizitatori, de toate vârstele. Vizitatorii au fost cu preponderență turiști individuali, familii cu copii, elevi ai liceelor de profil din țară, reprezentați ai unor agenții de turism din România, aceștia fiind interesați de oferte concrete de cazare pentru Crăciun și Revelion în județul Sibiu și municipiul Mediaș, dar și pensiunile din zona rurală, de turismul cultural (concertele organizate de Filarmonica de stat Sibiu și nu numai) și balneo-climateric (Ocna Sibiului și Bazna), de activități în natură și evenimente gastronomice. Standul Sibiului a fost una din principalele atracții ale Târgului de turism”, se mai arată în informarea citată. Informare în care participarea Sibiului este considerată ”de o importanță deosebită” la ”un eveniment de marcă”.

Lansarea

Evenimentul asupra căruia s-au concentrat autoritățile locale în detrimentul participării la Târgul de turism a avut loc miercuri, 21 noiembrie, la București, la Clubul Diplomatic. A fost organizat de Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, format din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu. Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat 400 de persoane, număr în care a fost inclus, cu siguranță, și sibienii invitați la acest eveniment. Alături de sibieni au mai fost prezenți câteva zeci de ambasadori, dar și parlamentari și oameni de afaceri, precum și câteva zeci de profesioniști din domeniul gastronomiei și alimentației. Invitatul principal al evenimentului a fost președintele României, Klaus Iohannis.
”Târgul de Turism al României este organizat de Romexpo, bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi cu sprijinul Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC)”, comunicat Romexpo
Sursa foto: Primăria municipiului Sibiu

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Pierre Richard

Acum 1 an

Statul paralel l-a impiedicat pe trifutz din nou sa-si faca treaba! Ca orice stat paralel, la minister nu se munceste, se executa! S-au emis atatea comunicate cum ca iohanis e de vina, ce mai vreti? Toate astea, in timp ce trifutz e platit din banu public sa latre!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus