Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
21°C

Centenarul Marii Uniri, în școlile din Sibiu. Ce sunt îndemnați să facă profesorii și elevii

Centenarul Marii Uniri, în școlile din Sibiu. Ce sunt îndemnați să facă profesorii și elevii

Azi și mâine în școlile din Sibiu, dar și în cele din întreaga țară, orele vor începe cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!”, conform unei note a Ministerului Educației Naționale.

Într-un document transmis inspectoratelor școlare județene se menționează că „celebrarea Zilei Naționale constituie un moment de excepție în afirmarea identității naționale, care contribuie la cultivarea respectului față de patrimoniul spiritual și material al României, precum și a valorilor cetățeniei active”.

Ministerul invită astfel „întreaga comunitate școlară” să aniverseze Centenarul Marii Uniri în zilele de miercuri și joi, având în vedere că vineri va fi zi liberă. Astfel, conform notei MEN, imnul național „Deșteaptă-te, române!” urmează să fie intonat de elevi la ora 10:00 în cazul celor care învață în programul de dimineață, și la ora 14:00 în cazul celor care își desfășoară activitatea în programul de după-amiază.

„În situația preșcolarilor, imnul național „Deșteaptă-te, române!” se va audia în cursul programului de dimineață”, mai menționează autoritățile din Educație.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 871

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus