Am reușit să descopăr o apucătură tainică și tristă a contrarilor noștri.
Au tipărit aici la Budapesta în afară de proclamația cătră popoarele nemaghiare, ce a apărut în foi, alte trei feluri de manifestație cătră populația română din Ungaria, într-o stâlcită limbă românească, în peste 200.000 exemplare și acum se pregătesc să trimeată prin curieri speciali aceste manifeste în toate ținuturile locuite de români. În ele, după ce vorbește de binefacerile republicei maghiare, se promit toate bunătățurile românilor și sunt îndemnați să se ferească de conducătorii lor, de <fișcali, care vor să-i ducă sub stăpânirea mârșavului Hohenzollern, bețivului de Ferdinand și reginei României care are mulți drăguți>.
Și tot în tonul ăsta scandalos sunt scrise manifeste acestea, cari nu-s iscălite de nimeni – o dovadă mai bună că urmăresc scopuri ascunse, infame. Și apoi limba în cari sunt scrise, încredințează îndată pe cetitori că un neam străin de sufletul și neamul românesc a ticluit aceste producții scandaloase.
Prevenim dar pe toți românii, despre acest lucru, și dacă vor da de agenți cari răspândesc asemenea afișe, să gonească pe agenți și să rupă manifestele.
Nația română să dea crezământ la acele apeluri, cari poartă semnătura Consiliului Național Român sau a unui membru din acest consiliu.
Dr. Ioan Erdely, plenipotențialul Consiuliului Național Român.
Telegraful Român, Sibiu, 28 Noembrie 1918.
Articol publicat în cadrul unei campanii susținută de partenerii Transgaz, Wenglor Sibiu și Marquardt.
Turnul Sfatului vă propune o serie de articole care readuc în prim-plan nu doar marile momente ale Sibiului din perioada 1918 – 1919, ci și detaliile care compuneau viața de zi cu zi a cetățenilor orașului. Cu atât mai mult cu cât o parte din acele ”detalii” nu mai există azi.Alte articole scrise în această campanie:Alte articole scrise în această campanie găsiți AICI.
http://www.turnulsfatului.ro/2018/11/25/sibiencele-de-acum-100-de-ani-se-spalau-pe-cap-o-data-pe-saptamana-si-isi-acopereau-gleznele/
http://www.turnulsfatului.ro/2018/11/26/viata-disparuta-sibienilor-de-acum-100-de-ani-zadar-urca-leafa-cu-500-la-suta/
http://www.turnulsfatului.ro/2018/11/27/transilvania-partea-saraca-austro-ungariei-economia-sibiului-inainte-de-unire/
http://www.turnulsfatului.ro/2018/11/27/apel-catra-natiunea-romana/
http://www.turnulsfatului.ro/2018/11/28/alegerile-in-romania-mare-cine-sunt-primii-parlamentari-de-sibiu-si-cum-au-fentat-femeile/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Marea Unire , Consiliului Național Român , Consiuliului Național Român , Ioan Erdely , Telegraful Român , Wenglor Sibiu , Maziar Moradi
Vizualizari: 3826
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil