O colecție de haine tradiționale reinterpretate face obiectul unei lucrări de doctorat inedită, realizată de sibianca Olimpia Ludwig. Absolventă a ULBS și a Universității de Artă și Design din Cluj Napoca, Olimpia își dorește să aducă acasă colecția și să o prezinte în Piața Mare.
Olimpia Ludwig are 45 de ani și este proaspătă absolventă a studiilor doctorale Universității de Artă și Design. Lucrarea ei de doctorat - „Valori moștenite”, reunește într-o colecție vestimentară cele mai mari pasiuni ale ei – designul vestimentar și portul popular românesc. Lucrarea presupune îmbinarea inedită a artei tradiţionale româneşti cu arta contemporană. Iubirea pentru design a apărut încă din copilărie.
„Încă de mică am început să fac lucru manual. Mama a fost cea care m-a învățat și în timp am făcut postliceala, am făcut cursuri de croitorie și mi-am dorit să intru în domeniul design-ului vestimentar și să fac din asta o meserie”, povestește Olimpia.

Proiectul de doctorat nu constă doar într-o serie de haine tradiționale reinterpretate. Asta pentru că, spune Olimpia, arta ei se bucură și de amprenta evoluției tehnologiei din ultima perioadă.
„Proiectarea computerizată este un nou mod de exprimare, iar ca ultimă etapă a lucrării, în urma evoluției tehnologice, motivele au fost proiectate prin stereolitografie, din materiale polimerice sau rășină fotopolimerică. Tehnica 3D presupune obținerea motivelor printr-un procedeu de stratificare. Este o tehnologie emergentă de sinterizare selectivă cu laser ce presupune un procedeu de lipire a pulberilor rășinoase în urma încălzirii și presării lor”

O colecție dedicată Centenarului
Prin colecția care urmărește evoluția cusăturilor de-a lungul timpului pe portul tradițional românesc, Olimpia își dorește să aducă o ofrandă României, în anul Centenarului Marii Uniri.
„Sărbătorind formarea statului național român, expun o colecție în care se reunesc motive tradiționale românești. Una dintre creații cuprinde o retrospectivă asupra motivelor decorative care se regăsesc pe costumele populare din diferite zone ale țării. Ea a fost inspirată din lucrarea MOSTRAR aflată la expoziția din cadrul Muzeului ASTRA din Dumbrava Sibiului și care este asemenea unui ghid călăuzitor în designul tradițional din Transilvania”, spune designerul.

Pentru această piesă, Olimpia a lucrat nu mai puțin de 400 de ore. Munca îndelungă pe care a depus-o la colecția de doctorat este și motivul principal pentru care sibianca nu ar vrea să se despartă de aceste haine.
„Poate două-trei din ele le voi da, dar unele dintre ele le-am țesut și e foarte mult de lucru la ele. Aș vrea să le păstrez pentru că e primul lucru pe care l-am țesut la război, iar unele au niște piese realizate pe calculator și sunt din plastic, așa că nu sunt practice. Sunt foarte fragile, nu se pot spăla... eventual aș putea face altele la comandă și să fac motivele croșetate în locul celor din plastic. Cel mai mult am lucrat 400 de ore la una din haine. Bucuria e mare când ajung la ultimele retușuri pentru că atunci când încep nu știu cum va arăta la final. Apoi, tot lucrând și văzând ce frumos arată, la final simt o bucurie enormă și nu concep să le pot da”, explică Olimpia.

Expune la Sibiu, locul cel mai apropiat de sufletul ei
Sibianca spune că nu s-a gândit să expună în altă parte decât în orașul natal, pentru că acesta este locul din care a pornit, fiind totodată locul în care a avut parte de deschidere.
„Eu mi-am dorit să fac expoziția la Sibiu, pentru că este orașul meu natal. Aici am studiat, aici am crescut și m-am gândit că e mai bine să ofer sibienilor ceea ce am putut eu să realizez. La Galeria de Artă de la Sibiu am ajuns pentru că a fost singurul loc în care mi s-a spus că se poate”Expoziția va avea loc la Galeria de Artă U.A.P. din Piața Mare, în perioada 12-14 decembrie 2018.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: haine , Cluj Napoca , Dumbrava Sibiului , Piata Mare , Olimpia Ludwig , creatii , modă , Centenarului Marii Uniri , La Galeria
Vizualizari: 12654
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Periscop
Acum 6 ore
Excelent +1
Acum 6 ore
Bastiu
Acum 6 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
Emil