Pentru că au apărut ”lucrări suplimentare”, modernizarea Băii Populare devine un proiect care, de la o estimare valorică inițială de 12,68 milioane de lei, ajunge la o valoare estimată la 16,22 milioane de lei (aprox. 3,52 milioane de euro).
La patru ani de la realizarea unei expertize tehnice, la trei ani de la adoptarea indicatorilor tehnico-economici, la doi ani de la actualizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), la un an și jumătate de la lansarea licitației de modernizare a Băii populare și la zece luni de la semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor necesare, tot proiectul ”se scumpește”.
”În urma realizării proiectului tehnic la faza de proiect tehnic, de către proiectantul lucrării de reabilitare și modernizare a Băii populare Sibiu, au rezultat lucrări suplimentare, conducând astfel la necesitatea actualizării indicatorilor tehnico-economici”, se arată în raportul care va fi prezentat consilierilor locali sibieni, chemați să dezbată și să voteze scumpirea lucrărilor în discuție. Concret, proiectul de hotărâre pus pe masa Consiliului local în ședința de săptămâna viitoare prevede că de la cele 12,68 milioane de lei, fără TVA, (la cât au fost estimați prin hotărâre de Consiliu local indicatorii tehnico-economici în 2015), lucrările vor ajunge la o estimare de 16,22 milioane de lei, fără TVA.
Motivele care au condus la această necesitate de ”actualizare a devizului general” sunt însă extrem de vag detaliate. ”Lucrările de investiție suplimentare se datorează conformării proiectului la normativele de proiectare și legislație în vigoare privind asigurarea calității în construcții, asigurarea siguranței în exploatare, conformarea la foc a clădirii, normele de igienă, sănătatea publică și legea monumentelor istorice, respectiv la condiționările din avizul de la Direcția județeană pentru cultură Sibiu și solicitările Inspectoratului pentru obținerea avizului de securitate la incendiu (deja la faza documentației tehnice de obținere a autorizației de construire)”, sunt toate motivele expuse de Serviciul public Baia Populară Sibiu în fața consilierilor locali, pentru a-i convinge să aprobe indexarea indicatorilor lucrării.
Din același raport al Băii Populare, se mai poate deduce că lucrările suplimentare vor duce, de fapt, la o restrângere a lucrărilor. În 2015, indicatorii tehnico-economici aprobați prevedeau că aria desfășurată totală pe care se intervine este de 4.702 mp. În indicatorii prezentați acum aleșilor locali se vorbește despre o suprafață desfășurată cu aproape 500 de mp mai mică, respectiv de 4.240 de mp.
În prezent, potrivit documentației depusă în faza de licitație, Baia populară are 3.754 de mp suprafață construită, iar în urma lucrărilor de mansardare, suprafața construită a ajuns la 4.702 mp, cu o arie utilă de aproximativ 2.370 de mp.
Noi întârzieri
În urma unei proceduri care a durat aproape un an, din cauza contestațiilor depuse la atribuire, contractul de proiectare și executare a lucrărilor a fost semnat cu asocierea Euras SRL din Satu Mare - Arh. Service Guttmann & Comp. Valoarea contractului semnat pe 28 februarie 2018 este de 12,1 milioane de lei, fără TVA. Potrivit cerințelor din caietul de sarcini, proiectul tehnic ar fi trebuit finalizat în primele trei luni de la semnarea contractului, după recepția acestuia autoritățile locale urmând a emite ordinul de începere a lucrărilor. Baia Populară a fost închisă de la 1 august, mai întâi pentru a elibera clădirea, urmând ca abia mai apoi să fie demarate lucrările (dar asta numai după obținerea avizelor necesare de la Direcția pentru cultură și Inspectoratul de stat în construcții, după cum anunța Primăria în vara acestui an).Suplimentarea indicatorilor va duce la necesitatea organizării unei noi proceduri de atribuire a lucrărilor, fapt care va duce la depășirea celor 12 luni alocate inițial fazei de execuție.
Scumpiri cu repetiție
Nu este prima lucrare efectuată asupra unui imobil – monument istoric care are nevoie de lucrări suplimentare. Tot anul acesta, Primăria Sibiu a semnat un contrat de 1,3 milioane de lei, fără TVA, pentru a acoperi lucrările suplimentare necesare a fi executate la clădirea din Piața Mică nr. 22. Atât acest contract de lucrări suplimentare, cât și cel inițial, din aprilie 2015, a fost semnat tot Euras SRL, din Satu Mare (compania angajată acum și pentru modernizarea Băii Populare). Contractul din 2015 avea o valoare de 9,6 milioane de lei, fără TVA.Exemple de intervenții
Lucrările propuse inițial la Baia Populară includ reabilitarea structurii de rezistenţă a clădirii, modernizarea instalaţiilor, restaurarea elementelor istorice ale imobilului, modernizarea bazinului, diverse recompartimentări şi extinderi, precum şi instalarea unui sistem de monitorizare a clădirii pentru eficientizarea consumului de utilităţi. Extras din documentația de atribuire a lucrărilor de modernizare a Băii Populare. În imagine: schița gangului de acces din bulevardul Andrei Șaguna
”Gresia bazinului va fi desfăcută și înlocuită cu o gresie de înaltă calitate de tip mozaic, cu plăcuțe de 2×2 cm, montate cu dispozitiv antibacterian. (…) Fântâna ornamentală din piatră va fi curățată și reabilitată“, se arată în documentația de atribuire a lucrărilor. Aceeași documentație prevede restaurarea, vopsirea și înlocuirea feroneriei cabinelor de lemn. „Unele vor suferi modificări astfel încât să permită amplasarea unor dulăpioare cu sistem de cartelă pentru depozitarea lucrurilor personale ale utilizatorilor“, se mai arată în documentație. Aceasta mai propune ca bazinul de înot să fie monitorizat de un sistem inteligent de reglare și dozaj a substanțelor de dezinfecție, sistem care să poată fi controlat on-line. Înainte de lucrările de modernizare, valoarea de inventar a construcției Băii Populare, cu tot cu centrală termică, parcare și curți, este de 8,6 milioane de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Baia Populară Sibiu , Primăria Sibiu , Piața Mică , Satu Mare , Andrei Șaguna , Baia Populară , modernizare drumuri , Nicolae Baier , Băii Populare , Execuție Lucrări , Proiectului Pilot , Pentru Sibiu , Service Guttmann
Vizualizari: 4011
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
R.
Acum 2 ore
Q