Joi,
22.10.2020
Innorat
Acum
2°C

Lidl și KIKA deschid anul viitor în locul fostului XXL

20 Decembrie 2018 12:19

Lidl și KIKA deschid anul viitor în locul fostului XXL

Compania germană Lidl a demarat procedurile pentru deschiderea la Sibiu a unui nou magazin, al patrulea după cele trei existente deja. Noul Lidl urmează a fi amplasat pe spațiul fostului centru comercial XXL din Șelimbăr, vizavi de Sibiu Shopping City, tot aici urmând a fi deschis în 2019 și un magazin KIKA. Anunțul cu privire la noua unitate a fost făcut încă de anul trecut, însă primii pași concreți în acest sens au fost făcuți în această vară, când la sediul primăriei Șelimbăr a fost organizată o consultare publică în vederea obținerii PUZ-ului ”Construire imobil spațiu expozițional și de vânzare, comerț, servicii, depozitare”, demarat de SC Lidl România SCS. La începutul lunii, consilierii locali din Șelimbăr au votat Planul Urbanistic Zonal, astfel că investiția poate începe.

Pe parcursul consultării, conform raportului înaintat Consiliului Local Șelimbăr, s-au prezentat doi cetățeni care au avut două solicitări cu privire la viitorul centru comercial. Prima se referă la construirea de jur împrejur a unui gard înalt, care să izoleze fonic locatarii din zonă de activitatea comercială, iar cea de-a solicitare a vizat modul în care se va face primirea mărfii și ridicarea gunoiului, tot în vederea limitării disconfortului vecinilor.

xxl lidl

 8 milioane de euro, doar terenul și clădirea fostului XXL

Lidl a cumpărat anul trecut, de la concurentul său direct Penny Market, două magazine XXL Mega Discount amplasate în Sibiu şi Galaţi. Tranzacţia a fost evaluată la aproximativ opt milioane de euro, Lidl preluând nu doar magazinele, ci şi terenurile pe care acestea sunt construite. „Lidl este o companie care a avut un ritm accelerat de creștere. Am intrat pe piața locală prin preluarea rețelei de magazine Plus, iar în cei cinci ani de activitate în România ne-am extins organic, prin deschiderea de noi magazine. Pentru a fi cât mai aproape de clienții noștri, anul acesta avem în plan deschiderea a cel puțin 10 noi unități. Suntem mereu atenți la posibilitățile de expansiune pe care le oferă piața și suntem deschiși la toate oportunitățile de dezvoltare. Pentru fiecare nou magazin Lidl, luăm în calcul o serie de factori precum dimensiunea terenului și amprenta ecologică a construcției – o condiție foarte importantă, în contextul în care demersurile noastre se îndreaptă către sustenabilitate în toate domeniile în care activăm. Totodată, magazinele Lidl respectă un anumit format care ne permite să punem la dispoziția clienților noștri același sortiment de produse în toate unitățile noastre sau să păstrăm același amplasament al rafturilor. Din păcate, în acest moment nu putem oferi mai multe informații referitoare la solicitarea dumneavoastră”, declarau reprezentanții Lidl la momentul respectiv.

Se poate deschide în 2019

După primirea avizelor de la Primăria Șelimbăr, LIDL România se poate apuca de construit, însă lucrurile nu sunt atât de simple. ”Cel mai probabil la începutul anului viitor se va putea face o aproximare a datei la care cele două magazine se vor deschide. Cel mai probabil va fi în 2019, însă nu se poate estima luna. Totul ține de felul în care se va face bugetul companiilor pe România, cât de importantă este această investiție. În acest moment nu se știe nimic referitor la data estimativă la care se pot deschide”, spun surse apropiate LIDL România. Cele două unități ar urma să angajeze aproximativ 100 de persoane.

 

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus