Sâmbătă,
12.10.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

2019. Ce poate aduce bun pentru sibieni?

2019. Ce poate aduce bun pentru sibieni?

În 2019, Sibiu va sta sub semnul Uniunii Europene și a Europei. În mod clar, evenimentul anului și nu numai pentru orașul Sibiu este cel care se va desfășura pe 9 mai 2019, respectiv Summit-ul UE. În afară de Summit și de titulatura de Regiune Gastronomică, Sibiul va mai trece însă și prin două campanii electorale, poate va putea asista și la meciuri de Liga I și ar putea beneficia și de o nouă zonă de relaxare și agrement.

Summit-ul UE de la Sibiu, din 9 mai 2019, este cel mai mare eveniment internațional găzduit de oraș în întreaga sa istorie. Se estimează că între 2.000 și 3.000 va fi numărul persoanelor care vor face parte din cele 36 de delegații oficiale așteptate la Sibiu, dintre care 27 vor însoții șefi de state și de guverne. Totodată, se estimează că aproape 1.000 de jurnaliști vor veni aici, pentru a relata despre summit-ul organizat pentru a repune în discuție modul de funcționare al Uniunii Europene, după ieșirea Marii Britanii.

Efectiv, întrunirea liderilor Uniunii Europene la Sibiu, pentru a discuta despre viitorul construcției comunitare după Brexit, va avea loc în curtea interioară a Primăriei Sibiu, aflată în curs de amenajare. Cu toate acestea, este de așteptat ca o serie întreagă de alte evenimente colaterale (conferințe, ateliere de lucru etc) să se desfășoare în preajma centrului istoric și în celelalte două zile din preajma Summit-ului. În plus, cu ocazia preluării președinției Consiliului UE de către România, la Sibiu vor mai fi organizate și alte întâlniri diplomatice, dar de anvergură mai redusă decât cea a Summit-ului.

Pregătirea Summit-ului înregistrează câteva mici întârzieri, iar printre cei care așteaptă sprijin guvernamental sunt reprezentanții Aeroportului internațional Sibiu, care trebuie să realizeze câteva achiziții pentru a putea asigura în condiții optime sosirea și plecarea delegațiilor oficiale.

Tot ”europeană” este și titulatura pe care întregul județ Sibiu a primit-o în urmă cu doi ani, respectiv cea de Regiune Gastronomică Europeană. Fără o echipă de implementare angajată din timp, programul riscă să rateze mare parte din obiectivele asumate în cadrul dosarului de candidatură. Spre exemplu, Sibiul și-a asumat ca obiective concrete să realizeze o platformă digitală de interconectare și promovare a producătorilor locali autentici și a serviciilor oferite de aceștia sau a unui program de certificare a păstrătorilor de tradiții cu impact direct în gastronomia sibiană, precum și stimularea şi sprijinirea înființării şi dezvoltării structurilor economice private, înființate preponderent în mediul rural în acest domeniu. Printre alte obiective asumate pentru a primi titlul de Regiune Gastronomică, Sibiul și-a asumat și dezvoltarea unor programe publice de susținere a micilor producători și a IMM-urilor în domeniul gastronomiei și a industriei ospitalității în regiunea Sibiu. La fel ca majoritatea celorlalte obiective, acestea sunt într-un stadiu fie incipient, fie nu au fost deloc abordate până acum.

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană este, încă, departe de obiectivele asumate Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană este, încă, departe de obiectivele asumate

Marile investiții, tot la stadiul de documente

Modernizarea Căii Dumbrăvii, o nouă linie de transport urban electrică în jurul centrului istoric, un nou parc în Tilișca, amenajarea malurilor Cibinului, piste noi de biciclete și sistem de bike-sharing precum și numeroase alte mari investiții inițiate de administrația locală au trecut doar de stadiul de întocmire a studiului de fezabilitate ori a documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenție. Iar cum majoritatea marilor proiecte fac obiectul unor cereri de finanțare europeană, depuse la final de 2018 și aflate în curs de evaluare, este extrem de puțin probabil ca în acest an să vedem lansate lucrări de anvergură (înaintea cărora vor trebui lansate procedurile de proiectare și execuție, cu posibile contestații etc). Excepție ar putea face proiectele de amenajare a parcărilor subterane (de la Gara Sibiu și, respectiv, piața Cibin), precum și a celei supraetajate din cartierul Hipodrom, ale căror documentații inițiale au fost deja finalizate. Însă cum reprezentanții administrației locale au renunțat la a mai atribui contracte de proiectare și execuție la pachet, investițiile în aceste noi parcări vor trebui să treacă de procedurile de atribuire a proiectării, mai apoi de cele de atribuire a execuției, înainte ca ”o lopată de pământ” să fie mișcată. Iar dacă avem în vedere timpii îndelungați pe care îi consumă fiecare licitație, din nou este puțin probabil ca în acest an să fie lansate lucrările la aceste parcări.

O parcare publică subterană va rămâne, și în 2019, la stadiul de proiect la Sibiu O parcare publică subterană va rămâne, și în 2019, la stadiul de proiect la Sibiu

Cu toate acestea, în afara lucrărilor ”din fiecare an”, precum sunt cele de modernizare a străzilor, principalele investiții care ar urma finalizate în 2019 vizează în special darea în folosință a unor clădiri reabilitate, în care vor funcționa diferite servicii publice. Spre exemplu, clădirea de pe str. Turismului, în care vor funcționa Direcția Fiscală și Poliția locală, ori clădirea monument-istoric din Piața Mică, nr. 22, în care va funcționa o Casă a căsătoriilor, precum și alte birouri ale administrației locale. Tot în cursul acestui an ar urma dat în folosință și noul sediu al Casei de cultură a municipiului, care ar fi trebuit predat încă din 2017. La momentul actual, potrivit unor surse apropiate instituției, în clădire se fac deja repetițiile pentru Teatrul de Balet din Sibiu încă din luna decembrie, însă nu au fost date în folosință și birourile.

Autostradă? Spital? Tot documente

Tot la stadiul de documente este așteptat să rămână și primul lot al autostrăzii Sibiu – Pitești, cel care va face legătura între actuala centură ocolitoare și zona comunei Boița. Deși licitația referitoare la acest lot a fost lansată încă din 2017, atribuirea contractului nu s-a putut face în lipsa avizului de mediu (eliberat, în cele din urmă, la finele anului trecut). Și chiar dacă acum atribuirea contractului ar trece repede de eventualele contestații, lucrările tot nu au cum să înceapă în 2019. Și asta deoarece contractul este unul de proiectare și execuție, iar pentru proiectare sunt alocate 12 luni.

Și tot în stadiul de documente ar urma să rămână și în acest an proiectul unui nou spital județean. De fapt, acest proiect nu are, deocamdată, nici studiul de prefezabilitate cerut de lege, studiu pentru care nici nu a fost lansată vreo procedură de atribuire. Iar dacă avem în vedere că, spre diferență de studiul de fezabilitate, cel de prefezabilitate nu obligă la nimic autoritatea care îl realizează, proiectul unui nou spital județean va rămâne și în 2019 la statutul de ”idee frumoasă”.

Lacul lui Binder, skatepark și cea mai așteptată investiție din ZIV

2019 este un moment foarte important și pentru sibienii care locuiesc în zona lacului lui Binder. Dacă totul decurge conform planurilor, până la finalul acestui an ar trebui să avem aici cea mai modernă zonă de agrement și practicare a sporturilor pe apă. Viitorul centru va include echipamente pentru practicarea schiului pe apă, cu ajutorul unor instalații de transport pe cablu care pot fi folosite și pentru wakeboarding (în loc de schiuri de apă se folosește o placă). Totodată, viitorul centru va avea și o zonă de plajă, cu 150 de șezlonguri și umbrelele aferente, locuri de joacă atât pe nisip, cât și pe apă (plutitoare), zonă de caiac, locuri de promenadă, parcări și un centru multifuncțional, printre altele. Numărul de locuri de parcare ce vor fi amenajate în jurul viitorului centru este estimat la 115.

Amenajarea Lacului lui Binder are zece luni alocate pentru execuție Amenajarea Lacului lui Binder are zece luni alocate pentru execuție

Mai departe, zona de agrement și sport a Sibiului ar trebui să crească în 2019 și cu un nou skate park, cel din spatele Târgului Obor. Contractul a fost semnat cu firma SC Sport Play Systems SRL Turda, la o valoare de 4,55 milioane de lei. Aici vom vedea, printre altele, skatepark-ul cu platforme împrejmuite pe care se vor monta opt ansambluri alcătuite din elemente prefabricate și elemente monolit din beton armat specifice; O clădire anexă cu o suprafață de 72 mp care va servi drept vestiar și spațiu de depozitare, având acoperiș înierbat tip terasă și un drum asfaltat cu două benzi prin care se face accesul dinspre Calea Șurii Mari. Plus peste 70 de locuri de parcare din dale înierbate.

Cel mai important proiect de infrastructură pentru cei aproximativ 20.000 de sibieni care muncesc zilnic în Zona Industrială Vest îl reprezintă modernizarea străzii Barcelona. Primăria Municipiului Sibiu a demarat în acest an un proiect de modernizare parțială a străzii Barcelona, pe sectorul dintre străzile Europa Unită și Salzburg, care în luna mai a acestui an a primit denumirea de strada Monaco printr-o hotărâre a Consiliului Local. Proiectul are ca scop reconfigurarea carosabilului prin lățirea acestuia, amenajarea trotuarelor și realizarea unui sistem de iluminat public. Proiectul reprezintă o premieră în Sibiu, fiind prima investiție publică în Zona Industrială Vest după mai bine de 15 ani de la inaugurare. Execuția propriu-zisă a lucrării este gândită să dureze cel mult patru luni.

Pentru sibienii care locuiesc în cartierul Vasile Aaron, în prima parte a anului 2019 Piețe Sibiu SA ar trebui să amenajeze în vecinătatea pieței agroalimentare o spălătorie auto cu prețuri mici. În prezent proiectul se află în faza de obținere a tuturor autorizațiilor și avizelor, urmând ca faza de implementare efectivă să dureze mai puțin de două luni. Nu în ultimul rând, tot în 2019 Piețe Sibiu SA urmează să modernizeze piața Cibin și să înființeze o zonă de degustare pentru proiectul Regiunii Gastronomice. În paralel, în partea dinspre strada Turnului a pieței va fi amenajată o nouă zonă pentru comercianții de flori, una care să se încadreze mai bine în arhitectura Orașului de Jos. ”Investițiile pe care le avem în desfășurare vor fi finanțate în continuare din veniturile proprii, adică aceste sume pe care le-am obținut ca și profit”, spune Teodor Birț, directorul societății.

Cât va mai întârzia stadionul?

Pentru iubitorii sportului din Sibiu, cel mai așteptat moment al anului 2019 va fi, cu siguranță, revenirea ”acasă” a echipei de fotbal FC Hermannstadt. Judecând după media de spectatori înregistrată în sezonul trecut, în Liga 2, FC Hermannstadt poate deveni rapid una dintre echipele din Liga 1 cu cei mai mulți suporteri la meciurile disputate pe teren propriu. ”Este clar pentru toată lumea că, dacă i-am fi avut pe suporteri aproape, am fi avut puncte în plus, pentru că, după cum știți, în Liga 2 eram pe o poziție fruntașă la numărul suporterilor prezenți la meciuri. Sunt convins că, la Sibiu, tribunele ar fi fost pline, mai ales că echipa joacă și avea adversari unul și unul, care erau interesanți pentru toți iubitorii fotbalului. Contează foarte mult să ai suportul publicului”, spune Teodor Birț, președintele FC Hermannstadt. Primăria Sibiu a anunțat încă din octombrie, când trebuia inaugurat, să termenul se amână cu aproape cinci luni. Noul termenul de finalizare a contractului a fost extins până pe 15 martie 2019 și că a fost pus în vedere celor de la Construcții SA să aducă mai mulți muncitori pe șantier, ”deoarece, pe parcursul execuție contractului, s-a constatat că forța de muncă de pe șantier a fost insuficientă”.

De asemenea, parcursul acestui an ar trebui să vedem debutul celei de-a doua etape de modernizare și dezvoltare a stadionului municipal. Conducerea primăriei a semnat contractul pentru proiectarea celei de-a doua etape de modernizare, în urma căreia stadionul ar trebui să ajungă la o capacitate de 19.000 de locuri, cu tribune acoperite și dotări astfel încât să fie să fie îndeplinite cel puțin cerințele necesare omologării în categoria A (nivel național – Liga I).

Tot din punct de vedere al sportului sibian, anul acesta ar trebui să vedem lucrări importante de modernizare la baza hipică din cartierul Vasile Aaron, precum și tribune la terenul de rugby din Valea Aurie. Proiectele au fost anunțate încă de anul trecut de noul director al Clubului Sportiv Municipal Sibiu, Darius Mara. La pachet cu modernizarea terenului de rugby, în zona de agrement din Valea Aurie ar trebui să vedem și construcția unui complex sportiv de tip Arka Park. ”Pentru terenul de rugby avem în proiectul de buget împrejmuirea, amenajarea tribunelor, a vestiarelor și a porților de acces. În paralel studiem posibilitatea de amenajare a unui microcomplex tip Arka Park în vecinătatea terenului”, spunea Darius Mara.

Un an cu două campanii electorale

În acest an vom fi chemați la vot de două ori: în luna mai – pentru a vota viitorii europarlamentari ai României, iar la sfârșitul anului pentru a alege viitorul președinte al țării.

Alegerile europarlamentare nu au prezentat până acum mare interes pentru sibieni, având cele mai mici prezențe la vot dintre toate alegerile, însă în acest an s-ar putea să crească puțin miza. Și asta, pentru că organizațiile locale se luptă să promoveze sibieni pe locurile eligibile. Primul pas a fost făcut de USR care a anunțat deja lista de candidați, iar printre cei cu șanse să prindă un mandat de europarlamentar este Nicu Ștefănuță. În urma alegerilor interne din USR, Ștefănuță s-a clasat pe locul trei, după Cristian Ghinea și Clotilde Armand. Raluca Amariei, primul lider al USR Sibiu, s-a clasat și ea în prima jumătate a listei partidului, fiind plasată în final pe locul 16.

Liberalii au anunțat și ei numele sibianului care va reprezenta județul pe listele PNL la alegerile europarlamentare. Este vorba de fostul viceprimar al Sibiului, Virgil Popa. Lupta organizației locale este ca acesta să fie plasat în primii zece candidați ai PNL, însă dacă în final acesta se va clasa pe primele zece poziții, poate fi considerat un real succes. Motivul: numele grele care și-au propus să candideze la alegerile europarlamentare: Vasile Blaga, Crin Antonescu, Mircea Hava, Siegfried Mureșan, Dan Motreanu, Alina Ghorghiu plus actualii europarlamentari liberali care vor să-și mențină pozițiile.

Social-democrații nu au spus până acum nimic legat de europarlamentare: nici ce așteptări au și nici felul în care se va întocmi lista. Cel mai probabil, social-democrații vor delibera numele penru europarlamentare până la finalul lunii ianuarie, iar până acum media din București a prezentat primele nume care sunt vehiculate a primi poziții eligibile: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, Dan Nica, Victor Boștinaru, Ioan Mircea Pașcu, Niculae Bădălău, Ecaterina Andronescu, dar și ”respinșii” lui Iohannis: Olguța Vasilescu și Cristian Laufer.

Până acum, un singur sibian a ajuns în Parlamentul European, ce-i drept pentru o scurtă perioadă de timp. E vorba de Ioan Lucian Hămbășan, care a ”prins” pentru câteva luni de mandat, după ce mai mulți europarlamentari PD s-au retras în 2008. Tot atunci, pe listele PLD, partid desprins din PNL s-a aflat și arhitectul sibian Hermann Fabini. Nu a ajuns însă în Parlamentul European.

Tot în 2019 vor avea loc şi alegerile prezidenţiale. Primul care şi-a anunţat candidatura pentru Palatul Cotroceni a fost Klaus Iohannis, care a anunţat în Sibiu, pe 23 iunie, că este hotărât să candideze pentru încă un mandat de preşedinte al României. ”Vreau să vă comunic acum, aici în această dimineaţă frumoasă: sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de preşedinte al României”, a spus Iohannis.

Fostul primar al Sibiului a anunțat că va candida pentru al doilea mandat de președinte Fostul primar al Sibiului a anunțat că va candida pentru al doilea mandat de președinte

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat la Sibiu că a decis să facă anunţul despre candidatura sa la al doilea mandat pentru Preşedinţie în contextul sondajelor care arată un nivel de nemulţumire al românilor de peste 80 la sută.

Deşi nu au exclus niciodată intenţia de a-l contracandida pe actualul şef al statului, preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ar putea candida ori din partea alianţei celor două formaţiuni politice, ori separat. Liviu Dragnea a afirmat, întrebat despre o candidatură la alegerile prezidenţiale, că nu respinge nicio variantă, „nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva”. Preşedintele PSD a precizat că trebui să fie în coaliţie o concluzie, într-un timp rezonabil, că trebuie să fie candidat unic. La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, declara că se gândeşte “serios” la posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2019, dar a adăugat că nu a luat încă o decizie în acest sens.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

sibian

Acum 5 ani

...nu va-ti saturat de atatea proiecte pe hartie?La brad ati fost ecologisti dar la nr de hartii consumate pe studii si proiecte nu mai aveti mila de padure!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus