În ultimele 24 de ore, la UPU Sibiu au ajuns cinci pacienți după ce au căzut pe gheață. Spre deosebire de zilele anterioare, de data aceasta la spital au ajuns mai puțini oameni.
Potrivit lui Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, este vorba despre patru femei și un bărbat între 42 și 69 de ani. „O femeie de 64 de ani a necesitat internare în cadrul secției Ortopedie, fiind diagnosticată cu fractură de maleolă peronieră și pilon tibial. Ceilalți pacienți, diagnosticați cu entorse și contuzii, au primit recomandări medicale și au fost externați”, a transmis Todăriță.
De la începutul anului, numărul persoanelor ajunse la UPU Sibiu ca urmare a căzăturilor pe gheață a ajuns la 87.
S-au mai consemnat un singur pacient diagnosticat cu viroză respiratorie, care a plecat cu recomandări medicale după investigații și tratament în UPU.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Decebal Todăriță , Spitalului Județean
Vizualizari: 422
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
V.
Acum 2 ore
Coste s
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Sibian